Jurnalul.ro Timp liber Antonia Boantă este câștigătoarea celei de-a noua ediții ”iUmor”

Antonia Boantă este câștigătoarea celei de-a noua ediții ”iUmor”

Antonia Boantă a câștigat cea de-a noua ediție iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi DumitrașPaul Lungu și Matt Edwards.

Paloma, pe numele ei real Antonia Boantă, a înregistrat un succes categoric datorită scenetei sale. Paloma, o tânără de etnie romă care a rămas traumatizată după un zbor cu avionul, li s-a părut juraților extrem de realistă. ”Fata asta sigur va face ceva, e mult prea entuziasmată de meseria sa!”, a remarcat Delia, iar Antonia a primit trei voturi. Telespectatorii au fost și ei de acord și au votat-o prin intermediul aplicației ”iUmor”, astfel că Antonia a devenit cea de-a noua finalistă din acest sezon.

Dan Marin a fost concurentul care a dat o lecție de perseverență, duminică seara. Aflat la a treia participare, Dan a venit încrezător în șansele sale: ”Prima dată nu am luat nici un like, a doua oară am luat două. Sper acum să iau trei și să apar și la televizor”. Din păcate, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac nu au fost impresionați de numărul său de stand-up comedy, iar rezultatul s-a dovedit a fi și mai dramatic decât la celelalte ediții: Dan nu a obținut niciun vot pozitiv.

Petrică Iștoc a reușit însă să își câștige cele două voturi și să își păstreze cei zece admiratori pe care susține că i-ar avea la nivel național. Jurații au apreciat stilul său relaxat și direct, în timp ce Cheloo a mărturisit că ar fi avut câteva pretenții de la Petrică, dar și de la concurenții care se vor mai înscrie la ”iUmor”. ”Mi-aș dori ca pentru sezonul următor <iUmor>, oamenii să își ia notițe. Să intre pe internet și să verifice ce subiecte am avut: poliție, biserică… Nu putem să auzim aceleași glume timp de zece ani, pentru că o luăm razna!”, a declarat Cheloo.

            Cu o carieră în cinematografia din România, Veronica Gheorghe a fost o prezență inedită pe scena ”iUmor”. Actrița în vârstă de 49 de ani a captat atenția din clipa în care a apărut în fața juraților, apoi a încercat să îmbine câteva glume cu un flirt nevinovat. Rezultatul nu a fost însă chiar pe placul juraților, care au considerat momentul mult prea teatral.  

În acest timp, Giacomo Occhi, un tânăr de 25 de ani din Milano, a obținut doar două voturi cu momentul său de mimă și teatru, despre care susține că a fost inventat chiar de el. Iar dacă votul lui Cheloo nu l-a primit, Mihai Bendeac a fost de-a dreptul cucerit. ”Mi se pare unul dintre cele mai bune momente pe care le-am văzut aici. Nu numai că mi-a plăcut enorm, dar a fost pe sufletul meu, pentru că sunt un mare fan Queen. Ai tot respectul meu!”, a spus Mihai.

Colegul de scenă al Deliei din concertele sale de anul trecut a revenit sezonul acesta pe scena ”iUmor”. Venit tocmai din Franța, Patrick Cottet a pregătit un nou personaj ieșit din tipare. Chiar dacă în sezonul 2 Patrick Cottet i-a cucerit pe cei trei jurați, francezul nu a fost complet mulțumit de el. ”Cred că prima dată puteam să mă descurc și mai bine, așa că am decis să mă întorc. Am pregătit un personaj nebun”, a declarat acesta.

            Cu toate acestea, prestația sa a fost una memorabilă pentru jurați, mai ales că Patrick i-a oferit o mostră de afecțiune lui Mihai Bendeac, spunându-i că ”în Franța, artiștii se sărută pe gură”. Mai mult, anul trecut, Patrick a apărut pe scenă alături de Delia în două dintre concertele sale mari, iar de Crăciun rolul lui Grinch i-a venit mănușă. ”M-am bucurat foarte mult că s-a întors, sper că telespectatorii îl vor vota”, a mărturisit Delia, care l-a îndrăgit pe Patrick încă de la prima reprezentație. Pe lângă cele trei voturi, Patrick a primit și laude de zile mari de la Cheloo, care de obicei este extrem de rezervat. ”A fost spectaculos!  Am vrea să vă păstrăm aici în emisiune, să vă rupem pașaportul, să nu mai puteți părăsi România, ca să ne înveseliți”, a exclamat juratul.

Daniel Preda nu a avut însă același succes cu numărul său de roast. Deși Cheloo a fost de părere că dacă ar urca pe o scenă să cânte rap nu s-ar face de râs, pentru prestația sa de la ”iUmor” jurații i-au dat trei de NU.

Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume!

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați ”iUmor” în fața cărora sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro.

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 

Subiecte în articol: iumor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri