Jurnalul.ro Sport Sporturi Anunț SURPRIZĂ: ”E ultimul meci al lui Andrei Pavel!”

Anunț SURPRIZĂ: ”E ultimul meci al lui Andrei Pavel!”

Marius Copil a explicat, printr-o postare pe Facebook, motivul pentru care a refuzat echipa de Cupa Davis a României cu Israel. De asemenea, jucătorul român a dezvăluit și faptul că acesta va fi ultimul meci pentru Andrei Pavel, în calitate de căpitan nejucător.

"Cea mai mare mândrie în cariera unui sportiv este să joace pentru România. E visul suprem al oricărui sportiv. Am făcut-o până acum de 'x' ori și o să o mai fac de câte ori am ocazia cu cea mai mare responsabilitate și cu cel mai mare respect. Din păcate în acest moment am de apărat foarte multe puncte care până la finalul anului mă pot duce pe tabloul principal de la Australian Open și nu pot să risc o accidentare precum cea din meciul contra Spaniei. Voi fi mereu lângă această echipă, le urez baftă baieților în Israel și sunt convins că pot să vină cu un rezultat bun chiar dacă eu sau Horia și Florin nu suntem acolo. Am fost zilele trecute la antrenamentul lor să-i salut și să le urez baftă atât lor cat și lui Andrei.

Sper că vor lupta și pentru Andrei, ținând cont că e ultima lui apariție în postura de căpitan al echipei, cel puțin pentru moment. Nu uit că Andrei Pavel este cel care a insistat să fiu luat în Japonia în lotul lărgit de Cupa Davis când eu aveam numai 16 ani sau când mi-a oferit șansa să debutez alături de Horia la Sibiu împotriva lui Safin la numai 18 ani. Atât pentru Andrei cât și pentru această echipă urmează un nou capitol.

 

Noi vom crede în noi și vom juca în continuare, dar sperăm ca instituțiile competente din România să se implice mai mult în dezvoltarea sportului și a tenisului și să beneficieze de el măcar juniorii noștri dacă noi nu am avut parte de acest sprijin. Baftă echipei, voi fi mereu alături de băieți!", a comentat Copil.

Meciul cu Israelul va avea loc în perioada 27-29 octombrie, pe ”Canada Stadium” din Ramat Hasharon, suprafaţa de joc fiind hard.

Subiecte în articol: andrei pavel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri