Jurnalul.ro Ştiri Observator Cea mai veche ie din România va fi expusă la Art Safari cu ocazia Zilei Naţionale

Cea mai veche ie din România va fi expusă la Art Safari cu ocazia Zilei Naţionale

de Redacția Jurnalul    |   

Art Safari va fi deschis în mini-vacanţa 30 noiembrie - 3 decembrie, iar pe 1 Decembrie se vor organiza Night Tours speciale, cu muzică live, artă românească şi pălincă, de la ora 20,00.

Piesa centrală a expoziţiei va fi o ie cusută în 1795 şi achiziţionată de etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaş.

"Ziua Naţională este marcată prin 'Night Tours' de 1 Decembrie, care au loc în intervalul 20,00 - 23,00 (se intră de la 20,00). Programul cuprinde tururi ghidate, artă românească (expoziţie temporară în parteneriat cu MŢR, Culorile Maramureşului - expoziţie Traian Bilţiu-Dăncuş plus alte trei expoziţii din programul Stars Edition), muzică şi drinks (pălincă)", potrivit unui comunicat al Art Safari.
Piesa centrală a expoziţiei, cămaşa populară, face parte din fondul vechi de piese al MŢR, mai exact din colecţia "Mostre", constituită din bunuri culturale de mare valoare artistică şi documentară, care joacă rolul de martor al artei populare din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Cămaşa a fost achiziţionată de Alexandru Tzigara-Samurcaş, fost director al Muzeului de Artă Naţională "Carol I", din localitatea Breţcu, Trei Scaune, cu informaţia luată din teren că a fost cusută în 1795, datele fiind consemnate într-o mică etichetă cusută la gulerul piesei, ceea ce îi oferă acesteia o valoare sporită.

La Art Safari, ea va fi pentru prima dată expusă publicului larg, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Expoziţia temporară (30 noiembrie 2023 - 14 ianuarie 2024) va cuprinde şi alte comori din folclor din colecţia MŢR.

Program general Art Safari până pe 14 ianuarie 2024 este:

* Joi - duminică 12,00 - 21,00 (ultima intrare - 20,30);

* Night Tours - muzică live, tururi ghidate şi drinks.

Bilete pot fi procurate de pe artsafari.ro sau direct de la intrare. 

Subiecte în articol: Art Safari ie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri