Jurnalul.ro Ştiri Locale Asociația Accept acuză Primăria Capitalei de boicotarea Marșului Bucharest Pride. Ce spun autoritățile

Asociația Accept acuză Primăria Capitalei de boicotarea Marșului Bucharest Pride. Ce spun autoritățile

Asociația Accept acuză Primăria București că, pentru prima dată în ultimii 15 ani, boicotează organizarea Marșului Bucharest Pride. PMB susține că a oferit mai multe opțiuni pentru organizarea evenimentului.

Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Primăria Municipiului București boicotează organizarea Marșului Bucharest Pride la doar o săptăpmână înainte de eveniment, susține Asociația Accept.

În replică, potrivit PMB, comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a oferit asociației mai multe opțiuni pentru organizarea marșului.

Deocamdată, Comisia, întrunită în ședință joi, „a argumentat pericolele la care s-ar putea expune participanții la eveniment în cazul în care acesta s-ar desfășura pe Calea Victoriei, unde are loc proiectul tradițional „Străzi deschise”.

„Membrii de specialitate ai Comisiei au avertizat asupra faptului că pe traseul propus de Asociație va exista deja o densitate importantă de oameni care poate reduce posibilitatea organelor de ordine să îi protejeze pe manifestanți. Astfel, nu sunt întrunite condițiile legale de organizare a adunărilor publice prevăzute în art. 2 din Legea 60/1991”, potrivit unui comunicat de presă al PMB.

Comisia a propus ca „Marșul Bucharest Pride” să fie organizat fie în aceeași locație dar într-o altă zi, fie în aceeași zi dar într-o altă locație, pe Șoseaua Kiseleff sau pe Bulevardul Magheru, cu un număr de participanți adaptat condițiilor sanitare actuale și cu respectarea normelor curente privind adunările publice.

„Menționăm că organizatorii „Marșului Bucharest Pride” au solicitat aprobarea unui eveniment cu 10.000 de participanți, fapt care contravine Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care prevede o limită superioară de 500 de participanți la mitinguri și demonstrații. Reprezentanții Asociației ACCEPT au respins pentru moment alternativele prezentate pentru organizarea evenimentului propus. Primăria Municipiului București rămâne în dialog cu Asociația ACCEPT și respectă dreptul acestei organizații a societății civile de a-și face auzită vocea”, adaugă sursa citată.

Din Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Capitală fac parte, printre alții, reprezentanți ai Primăriei Municipiului București, reprezentanți ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigăzii Rutiere, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, STB și ASSMB.

„Atașăm și câteva precizări suplimentare de ordin juridic:

1. Evenimentul

Temeiul legal pentru care evenimentul

2. Asociația ARCEN nu are nicio atribuție în organizarea evenimentului

3. Ambele cereri pentru miting ale Asociației Accept prevăd un număr de 10.000 participanți. La momentul primei cereri, 1 iulie 2021, numărul maxim de persoane prevăzut de normele legale, generate de restricțiile sanitare, era 100. Este motivul pentru care discutarea cererii a fost amânată, așteptând relaxarea măsurilor de securitate anunțată de Guvern. La acest moment, numărul maxim de persoane prevăzut de normele legale este 500.

4. Primăria Municipiului București nu poate refuza organizarea unui miting Asociației Noua Dreaptă, cât timp aceasta este o organizație legal constituită, conform unei decizii a instanței de judecată”, conchide Primăria Municipiului București.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri