Autorul atacului din noaptea de sâmbătă spre duminică din clubul de noapte pentru homosexuali din Florida, soldat cu circa 20 de morţi, a fost identificat drept Omar Mateen, cetăţean american de origine afgană, născut în 1986, potrivit posturilor de televiziune CBS şi NBC, preluate de AFP.
Poliţia locală de deschis o anchetă pentru un act de terorism, iar poliţia federală a transmis că autorul atacului, unul dintre cele mai sângeroase din SUA, ar avea 'simpatii' pentru mişcarea islamistă.
Potrivit şefului poliţiei locale, John Mina, circa 20 de persoane au fost ucise şi 42 rănite în atacul din Orlando.
Poliţia nu l-a identificat oficial până acum pe autorul atacului, care, conform presei, locuia la circa 200 de kilometri sud-est de Orlando, în oraşul Port Saint Lucie.
Conform posturilor de televiziune citate, Omar Mateen, care a murit în schimbul de focuri cu forţele speciale, nu avea cazier judiciar. AGERPRES