Jurnalul.ro Editoriale Avocatul Robert Roșu învinge „culoarele justiției” 

Avocatul Robert Roșu învinge „culoarele justiției” 

de Dan Constantin    |   

 Avocatul Robert Roșu, condamnat în controversatul dosar „Ferma Băneasa”, a câștigat recursul în casație la ÎCCJ și „este de îndată eliberat din pușcărie”. Știrea este de natură să cutremure mecanismul ocult al justiției prin care a fost băgat în închisoare un om nevinovat prin sentința unor judecători de la aceeași instanță - Înalta Curte de Casație și Justiție. Robert Roșu, angajat ca apărător în acest dosar, fusese transformat de procurorii DNA în inculpat și apoi condamnat, în decembrie 2020, pentru că și-a exercitat meseria de avocat. Decizia celebrului „complet negru”, format din judecătorii Ionuț Matei, Alina Ioana Ilie și Florentina Dragomir, a devenit un studiu de caz pentru maniera abuzivă în care s-a desfășurat cercetarea penală împotriva lui Robert Roșu, dar mai ales prin motivarea instanței, care a provocat nemulțumiri și îngrijorare în lumea juriștilor.

Am exprimat în coloanele „Jurnalului” opinia că asemenea sentințe excesive, bazate pe interpretarea aberantă a legii, subminează statul de drept și pot atrage sancțiuni asupra României. Este meritul breslei avocaților că au inițiat și desfășurat constant acțiuni de protest și solidarizare cu Robert Roșu, distins profesionist, membru al Baroului din București. Uniunea Națională a Barourilor din România avertiza în aprilie 2021 asupra pericolului degajat din motivarea sentinței „completului negru” ca o serie de activități obișnuite de reprezentare și consiliere ale avocatului să fie considerate infracțiuni, împiedicându-se cu premeditare exercițiul liber și independent al profesiei.

 Cazul Robert Roșu s-a internaționalizat, numeroase documente ale forurilor avocaților au solicitat repararea grabnică a marii erori judiciare. Ocazia a fost ratată însă de judecătorii supremi în 22 aprilie 2021, când au respins  în bloc contestațiile în anulare ale condamnaților, Roșu rămânând în pușcărie. Tonul analizei privind statul de drept din România făcute de reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților reuniți la Viena devine drastic. Rezoluția Conferinței președinților europeni condamnă practicile de intimidare a avocaților din România cu metode dictatoriale, inadmisibile în statul de drept. Sunt devoalate practicile de identificare a avocaților cu clienții lor sau cu infracțiunile de care aceștia sunt acuzați; acuzarea avocaților pentru delicte de opinie, pentru raționamentele juridice în susținerea clienților; încălcarea secretului profesional și percheziții abuzive la sediile profesionale; acuzarea avocaților care au folosit în fața autorităților hotărâri definitive și irevocabile considerate greșite de procurori.

 Calvarul lui Robert Roșu se încheie. El iese din pușcărie cu conștiința curată, cu o mare victorie împotriva unui sistem complet corupt și viciat de ingerințele unor instituții și interese din afara justiției. Prin decizia reparatorie dată ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție nu se șterge însă pata de pe obrazul acestei instituții în care sunt posibile, iată, grave greșeli. Se pot repune în discuție astfel, cu temei, motivele pentru care răspunderea magistraților practic nu există în legislația românească.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri