Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat de 29 de ani, împușcat în antebraț la o partidă de vânătoare

Bărbat de 29 de ani, împușcat în antebraț la o partidă de vânătoare

de Redacția Jurnalul    |   

Bărbatul împușcat în antebraț în localitatea Telcișor, județul Bistrița-Năsăud, participa la o vânătoare autorizată, au transmis vineri seara polițiștii.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii din Năsăud au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că în localitatea Telcișor un bărbat are nevoie de îngrijiri medicale, fiind accidentat cu o armă de vânătoare.

Este vorba de un bărbat de 29 de ani, din Telciu, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, iar, din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul ar fi fost accidentat în timp ce se afla în localitatea Telcișor, la o partidă de vânătoare autorizată.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivizi și Substanțe Periculoase, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Anterior, ISU Bistrița-Năsăud a anunțat că bărbatul a fost preluat de pe raza localității Telcișor de către echipajele medicale cu o plagă prin împușcare la nivelul antebrațului, posibil în uma unei partide de vânătoare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vănătoare impuscat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri