Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Combinația care poate distruge CANCERUL. Este cel mai EFICIENT tratament natural

Combinația care poate distruge CANCERUL. Este cel mai EFICIENT tratament natural

Unul din principalele sfaturi oferite de naturopaţi pentru prevenţia şi tratarea cancerului este acela de a consuma alimente cu un pH ridicat pentru a alcaliniza (oxigena) corpul în cel mai scurt timp.

Combinaţia de oţet de mere, bicarbonat de sodiu şi sirop de arţar reprezintă cea mai eficientă soluţie pentru a obţine acest efect.

Potrivit life-saving-naturalcures-and-naturalremedies.com, amestecul a fost realizat iniţial de Jim Kelmun, care s-a tratat de cancer cu ajutorul acestui tratament natural.

Oţetul de mere este unul din cele mai puternice produse, utilizat de mii de ani. Hippocrate, părintele medicinei, îl considera un antibiotic eficient şi îl folosea pentru a-şi trata pacienţii. Oţetul de mere distruge germenii patogeni din corp şi ajută la refacerea bacteriilor bune din organism.

Bicarbonatul de sodiu este ingredientul principal al acestui tratament împotriva cancerului. Alcalinizează organismul foarte rapid şi stopează dezvoltarea celulelor canceroase. În plus, nu are niciun efect secundar.

Chiar dacă majoritatea persoanelor ştiu că bicarbonatul de sodiu este eficient în gospodărie pentru îndepărtarea petelor, dar în realitate, face o adevărată curăţenie în corp.

Siropul de arţar este ultimul ingredient al acestui tratament. De ce este necesar? Celulele canceroase consumă de 15 ori mai multă glucoză decât celulele sănătoase (substanţă pe care siropul de arţar o conţine), iar glucoza este necesară pentru ca bicarbonatul de sodiu să intre în celulele bolnave.

Asiguraţi-vă că bicarbonatul de sodiu este fără aluminiu şi că siropul de arţar este de grad B.

Oţetul de mere trebuie să fie de cea mai bună calitate, organic şi cu o concentraţie mare.

În momentul în care decideţi să preparaţi şi să consumaţi acest tratament, asiguraţi-vă că aţi eliminat din dietă zahărul, făina albă, lactatele şi toate alimentele procesate. În caz contrar, eforturile vor fi în zadar.


 

Doze recomandate

Amestecaţi o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu 2 linguriţe de sirop de arţar. Consumaţi mixtura pe stomacul gol cu un pahar de apă pură, filtrată. În prima săptămână trebuie să luaţi “tratamentul” de două ori pe zi şi ulterior să treceţi la 3 doze. La 30 de minute după ce aţi consumat bicarbonatul de sodiu, trebuie să consumaţi oţetul de mere. Diluaţi o lingură de oţet de mere într-un pahar cu apă.

Urmaţi timp de 4 săptămâni procedura, luaţi pauză de 4 săptămâni, după care puteţi începe din nou.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri