Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden a discutat la telefon cu Netanyahu despre evoluţia situaţiei din Israel şi Fâşia Gaza

Biden a discutat la telefon cu Netanyahu despre evoluţia situaţiei din Israel şi Fâşia Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele american Joe Biden a discutat vineri la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, a anunţat Casa Albă, prima lor conversaţie din 23 decembrie şi care survine într-un moment de fricţiuni între Statele Unite şi Israel, relatează AFP şi Reuters.

Şeful statului american şi liderul guvernului israelian, a căror relaţie personală este cunoscută a fi una dificilă, au discutat despre "ultimele evenimente din Gaza şi Israel", potrivit executivului american, care a anunţat că va publica ulterior detalii privind discuţia dintre cei doi oficiali.

Convorbirea telefonică Biden-Netanyahu a avut loc după ce oficiali ai Semilunii Roşii au raportat "focuri intense lansate de dronele israeliene care au vizat cetăţeni la spitalul Al-Amal" din Khan Yunis, principalul oraş din sudul Fâşiei Gaza.

Israelul a anunţat un nou avans major în Khan Younis săptămâna aceasta pentru cucerirea oraşului, despre care afirmă că este în prezent baza principală a luptătorilor Hamas.

Subiecte în articol: biden fasia gaza netanyahu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri