Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanțul morților în inundațiile din Spania. Pedro Sanchez anunță cea mai mare desfășurare militară pe timp de pace

Bilanțul morților în inundațiile din Spania. Pedro Sanchez anunță cea mai mare desfășurare militară pe timp de pace

de Redacția Jurnalul    |   

Numărul victimelor în urma inundațiilor din Spania a ajuns la 211 morți, a anunțat sâmbătă premierul Pedro Sanchez, care a vorbit despre cea mai mare desfășurare militară pe timp de pace, potrivit Sky News.

Șeful guvernului spaniol a anunțat că în zonele afectate de inundații vor fi desfășurați încă 5 000 de soldați - 4 000 sâmbătă și 1 000 duminică - pe lângă cei cel puțin 2 000 aflați deja pe teren.

„Vorbim despre cea mai mare desfășurare de forțe de securitate ale statului și de corpuri ale forțelor armate care a fost făcută vreodată în țara noastră în timp de pace”, a declarat premierul, citat de radioul spaniol Cadena SER.

O navă a marinei spaniole va fi, de asemenea, desfășurată pentru a găzdui elicoptere, a spus el.

Șeful Guvernului a anunțat că numărul morților a crescut la 211.

Subiecte în articol: inundatii Spania pedro sanchez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri