Biroul permanent al Senatului a repartizat, vineri, Comisiei juridice dosarul referitor la ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat încuviinţarea urmăririi penale.
Termenul în care Comisia juridică trebuie să prezinte un punct de vedere pentru acest dosar este de cinci zile.
"Am fost sesizaţi cu cererea de începere a urmăririi penale pentru colegul nostru domnul senator Viorel Ilie, care este şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, şi conform procedurilor solicitarea a fost înaintată Comisiei juridice, care în termen de cinci zile ne va da un punct de vedere pe această solicitare", a afirmat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent al forului legislativ.
Pe 25 august, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.
"Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale şi faţă de Ilie Viorel are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant", preciza DNA.
DNA spune că, în acest context, în perioada 20 - 31 iulie, Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, cu intenţie, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoarea sa de Cabinet, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu şi Mihai Cornel Zaharia subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie. La data de 28 iulie, Maria Alexandrescu şi Mihai Cornel Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de Cabinet subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă. În aceeaşi zi, arată DNA, directoarea de Cabinet, Felicia Elena Pop, a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că ei, potrivit înţelegerii, au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidaţii favorizaţi.
"Mai mult, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", explica DNA. AGERPRES