85,16% dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 după rezolvarea contestaţiilor, potrivit unui centralizator al IŞMB.
Înainte de depunerea contestaţiilor 84,94% dintre candidaţi obţinuseră medii mai mari sau egale cu 5.
Au fost înscrişi la Evaluarea Naţională în Bucureşti 13.930 de candidaţi, dintre aceştia fiind prezenţi 13.757 (98,76%).
Un număr de 48 de absolvenţi de gimnaziu au luat media 10, faţă de 55 anul trecut.
În 2018 au luat medii peste 5 sau egale cu 5 un procent de 85,30% dintre candidaţii prezenţi.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Naţională şi, respectiv, 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor.
AGERPRES