Jurnalul.ro Ştiri Politică Bulldogul s-a retras doar de ochii lumii

Bulldogul s-a retras doar de ochii lumii

de Marius Gîrlașiu    |   

Urmărit penal pentru trafic de influenţă, Vasile Blaga este în continuare eminenţa cenuşie din spatele campaniei PNL. Chiar dacă liberalii au făcut un titlu de glorie din retragerea Bulldogului în urma acuzaţiilor aduse de procuorii DNA, Blaga este cel care taie şi spânzură orice ţine de strategia electorală abordată de liberali în teritoriu.

 

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a recunoscut ieri că Vasile Blaga încă mai face parte din conducerea centrală a partidului. Asta chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş i-au cântat în strună Alinei Gorghiu după ce şefa PNL a spus că partidul pe care-l conduce s-a lepădat de penali şi a înţeles perfect dorinţele alegătorilor. “Orice fost preşedinte al PNL, conform Statutului partidului, face parte din conducerea centrală şi orice membru al conducerii centrale poate să interpeleze conducerea judeţeană sau mai multe dacă i se pare că acolo lucrurile nu merg bine”, a recunoscut ieri Teodor Atanasiu. De altfel, Blaga a participat zilele trecute la mai multe teleconferinţe ale conducerii din Modrogan cu liderii filialelor judeţene. Săptămâna aceasta, Blaga le-a vorbit prin videochat şefilor PNL din Cluj şi Buzău. “A participat şi domnul Blaga. Nu e nevoie ca cineva să aibă funcţie în partid pentru a participa şi a vorbi la aceste şedinţe”, a recunoscut Daniel Buda, şeful PNL Cluj. „Primul care a vorbit a fost domnul Falcă, apoi a luat cuvântul Alina Gorghiu, după care a intervenit şi domnul Blaga”, a povestit şi liderul buzoian Cristinel Romanescu. Deputatul Tinel Gheorghe, preşedintele liberalilor din Ialomiţa, consideră că intervenţiile lui Blaga “sunt foarte oportune şi cu asta am spus totul”. Sursele noastre spun că Blaga ar fi făcut o criză de nervi după ce liberalii au apărut cu 18%, sub USR, în sondajul prezentat de Nicuşor Dan.

 

Oficial, edilul Aradului, Gheorghe Falcă, este cel care conduce campania electorală a liberalilor

Luna trecută, după retragerea din fruntea PNL, Vasile Blaga reunoştea că se va implica cu toată forţa în campania electorală. “Asta o să fac, ca membru simplu al partidului, o să îmi fac treaba şi o să fac ceea ce ştiu, inclusiv în campanie”, spunea Bulldogul.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri