Cântăreaţa canadiană Céline Dion şi-a anulat prima parte a turneului european "Courage", care trebuia să debuteze pe 21 mai, în Cehia, la Praga.
În total, 28 de concerte programate în 19 oraşe, până pe 25 iulie, au fost amânate, "până va fi prudent să mergem înainte cu astfel de evenimente în localităţile afectate", spune artista.
Deocamdată nu se ştie dacă show-ul din Bucureşti, programat pe 29 iulie, va fi şi el anulat.
Turneul de promovare a noului album al lui Dion, "Courage", primul în limba engleză al ei din ultimii şase ani, a fost lansat în Quebec, în septembrie 2019, însă a fost întrerupt în martie, din cauza pandemiei de COVID-19, când ajunsese în America de Nord.
"Abia aştept zilele când vom putea din nou să împărtăşin bucuria cântatului şi dansatului împreună. Pentru moment, sănătatea şi siguranţa sunt prioritare pentru toată lumea... dar abia aştept să mă întorc pe scenă şi să fiu împreună cu voi din nou", a spus artista, premiată cu două trofee Oscar şi cinci Grammy, în comunicatul publicat pe conturile sale de social media.
(sursa: Mediafax)