Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Chiriile din Capitală au început să crească, prima oară de la începutul pandemiei

Chiriile din Capitală au început să crească, prima oară de la începutul pandemiei

Chiriile din Capitală au început să crească în trimestrul III din 2021, prima oară după un an și jumătate de scădere, arată o analiză a companiei de consultanță imobiliară Investpoint.

Prețul mediu al chiriei unui apartament cu două camere a crescut cu 14% față de perioada anterioară, iar la trei camere s-a majorat cu 8%.

"Cererea pe partea de închirieri şi-a mai revenit în ultimele două luni, din discuţiile avute cu agenţii imobiliari. Principalul motiv este redeschiderea cursurilor offline din cadrul universităţilor din Bucureşti, de la 1 octombrie. În mod tradiţional, în ultima lună de vară şi prima de toamnă, studenţii încep să caute chirii în marile oraşe, deci pare că, încet, încet, revenim la normalitatea de dinainte de pandemie", spune Cristian Nicola, CEO Investpoint.

Cu toate astea, chiriile se mențin sub nivelul din 2019 cu 22%. Apartamentele de două şi trei camere, se închiriau, în medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro pe lună, în urmă cu doi ani, faţă de 320 euro, respectiv 420 euro, în 2021.

Cele mai scumpe zone din Capitală sunt Victoriei, Romană, Unirii, Universitate și Nordul orașului. Cele mai ieftine sunt Chiajna-Roşu şi Popeşti-Leordeni.

"Preţul mare al chiriilor din centru este dat de distanţa mică faţă de staţiile de metrou şi alte mijloace de transport în comun, faţă de unităţile de învăţământ superior, de magazine, Centrul Vechi. Adică principalele atribute pe care le caută studenţii şi tinerii, în general. Zonele din afara oraşului nu au aceste avantaje, însă, compensează printr-un număr mai mare de locuinţe noi, mai mult spaţiu verde şi linişte, fiind mai degrabă potrivite pentru familii", explică specialistul.

Investpoint este o companie de consultanţă în domeniul imobiliar, cu o echipă formată din specialişti cu o vastă experienţă de lucru. Investpoint oferă servicii precum: tranzacţii imobiliare specializate, evaluări imobiliare şi de afaceri, studii de fezabilitate şi dezvoltare, consultanţă în analiza de cashflow şi investiţii imobiliare. Cristian Nicola, fondatorul şi CEO-ul Investpoint, activează în sectorul imobiliar încă din 2007, iar din 2016 este lector în cadrul ANEVAR. 

Subiecte în articol: chirii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri