Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chişinăul nu va negocia un nou acord cu Gazprom

Chişinăul nu va negocia un nou acord cu Gazprom

Republica Moldova nu va negocia deocamdată un nou acord cu furnizorul rus de gaze naturale, Gazprom, ci se va concentra asupra finalizării conectării la sistemul de gazoducte din România, a declarat ministrul economiei moldovean, Chiril Gaburici, într-o emisiune televizată, potrivit postului de radio Europa Liberă, care citează agenţia de presă rusă Interfax

 

Actualul contract cu concernul rus expiră la sfârşitul anului 2019. Gaburici a explicat că, după finalizarea gazoductului Chişinău-Ungheni, Republica Moldova va avea acces la surse alternative de gaze, nu din Rusia, şi implicit o poziţie mai bună la eventualele negocieri. 

'Atunci va fi concurenţă şi toţi se vor lupta să ne aibă drept client', a apreciat el. În prezent, Republica Moldova primeşte gaze ruseşti în baza contractului cu Gazprom din 2008, care se reînnoieşte anual. 

Construcţia gazoductului Chişinău-Ungheni, de fapt continuarea celui dintre Iaşi şi Ungheni, este programată să înceapă luna aceasta, şi ar urma să dureze circa zece luni, notează Europa Libera. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri