Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cioloş: Am cerut ministrului Justiţiei să analizeze condiţiile în care, eventual, procurorul general poate fi revocat

Cioloş: Am cerut ministrului Justiţiei să analizeze condiţiile în care, eventual, procurorul general poate fi revocat

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni că i-a cerut ministrului Justiţiei, Raluca Prună, să analizeze foarte riguros situaţia procurorului general Tiberiu Niţu, arătând că, în prezent, nu există nicio procedură formală începută împotriva acestuia.

"Doamna ministru al Justiţiei priveşte şi analizează aceste lucruri într-un mod foarte riguros. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri, nu există nicio procedură formală începută împotriva domnului Niţu. Am putea spune că sunt câteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există în momentul de faţă, din datele pe care le avem, o procedură care să fie lansată şi i-am cerut doamnei ministru să analizeze, conform legislaţiei, care sunt condiţiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat şi să fie foarte clară şi pentru noi şi în dezbaterea publică şi, în funcţie de asta, vom lua o decizie", a precizat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a menţionat că ministrul Justiţiei a participat luni la prima parte a întâlnirii de lucru pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a-l informa în legătură cu discuţiile referitoare la Tiberiu Niţu.

"Doamna ministru Prună a participat la prima parte a întâlnirii săptămânale pe care am avut-o cu domnul preşedinte. Am rugat-o să participe pentru a-l informa pe domnul preşedinte despre discuţiile pe care doamna ministru le-a avut zilele trecute cu domnul Niţu şi despre posibilităţile care există din partea noastră pentru a reacţiona la această situaţie. Mai mult nu pot să vă spun deocamdată. Este un subiect în lucru şi în analiză la Guvern. Se analizează diferitele posibilităţi. În zilele următoare, în momentul în care va fi un punct de vedere clar formulat şi va fi cât mai repede acest punct de vedere clar formulat, îl veţi afla", a mai spus Dacian Cioloş.

Subiecte în articol: dacian ciolos raluca pruna tiberiu nitu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri