Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clubul Chelsea Londra, obligat să-i plătească 10 milioane de euro unui fost antrenor

Clubul Chelsea Londra, obligat să-i plătească 10 milioane de euro unui fost antrenor

Echipa engleză de fotbal Chelsea Londra va trebui să-i achite 9 milioane de lire sterline (10,2 milioane euro) drept compensaţii fostului său antrenor, Antonio Conte, conform unei decizii a Tribunalului de Arbitraj al Premier League, anunţă cotidianul Times.
Tehnicianul italian a câştigat bătălia legală cu fostul său club, care l-a demis în vara anului trecut, după ce i-a condus pe londonezi la câştigarea titlului n 2017 şi a Cupei Angliei în 2018.
Decizia Tribunalului de Arbitraj este fermă, însă Chelsea poate ataca decizia în justiţia civilă, dar se pare că gruparea de pe Stamford Bridge nu va apela la această variantă.
Times subliniază, totodată, că Chelsea a fost nevoită să achite compensaţii în valoare de peste 90 milioane lire sterline (102,4 milioane euro) antrenorilor concediaţi după preluarea clubului londonez Roman Abramovic, în 2003.
În fruntea listei, cu cea mai mare sumă încasată, se află portughezul Jose Mourinho, care a primit 23,1 milioane lire sterline după demiterea sa, în anul 2015.

AGERPRES

Subiecte în articol: Chelsea londra Antonio Conte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri