Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pachetul fiscal al Guvernului, apreciat de Comisia Europeană: „Un pas pozitiv pentru reducerea deficitului”

Pachetul fiscal al Guvernului, apreciat de Comisia Europeană: „Un pas pozitiv pentru reducerea deficitului”

de Redacția Jurnalul    |   

Comisia Europeană salută eforturile României în combaterea deficitului bugetar, considerând pachetul fiscal adoptat de Guvern drept un demers esențial. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat măsurile în cadrul reuniunii ECOFIN, subliniind angajamentul autorităților de a evita sancțiuni și de a proteja stabilitatea economică.

Comisia Europeană apreciază pachetul fiscal adoptat de Guvernul României, considerându-l un pas important și pozitiv în direcția corectării deficitului bugetar excesiv. Anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor, în urma participării ministrului Alexandru Nazare la reuniunea ECOFIN, desfășurată marți.

În cadrul acestei întâlniri, Comisia Europeană a emis o serie de recomandări prin care solicită României:

  • Limitarea creșterii cheltuielilor nete la maximum 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 și 4,0% în 2030;

  • Eliminarea deficitului excesiv până în anul 2030;

  • Prezentarea măsurilor necesare pentru corectarea deficitului până la data de 15 octombrie, urmată de raportări semestriale privind progresul realizat.

„Le-am transmis partenerilor europeni un semnal ferm că România își asumă responsabil consolidarea fiscală. Corecția deficitului este o prioritate, iar pachetul recent adoptat oferă o bază solidă pentru o ajustare credibilă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Acesta a adăugat că măsurile luate vizează atât reducerea cheltuielilor, cât și creșterea veniturilor, fără a afecta potențialul de creștere economică al țării.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene, a subliniat că măsurile prezentate de România reprezintă „un pas pozitiv”, cu condiția ca acestea să fie implementate rapid și integral. O evaluare completă a impactului pachetului fiscal va fi realizată în toamna acestui an.

România susține moneda euro digitală și un cadru echitabil pentru toate statele membre

Pe agenda ECOFIN s-a aflat și proiectul monedei euro digitale, pe care ministrul Nazare l-a descris drept „esențial pentru modernizarea sistemului financiar european”.

„Moneda euro digitală poate aduce beneficii importante în ceea ce privește eficiența plăților, incluziunea financiară și stabilitatea monetară. Sprijinim un acord până în 2026, dar solicităm tratament egal pentru toate statele membre, indiferent dacă folosesc sau nu euro ca monedă națională”, a declarat oficialul român.

Nazare a subliniat că moneda digitală trebuie să completeze numerarul, nu să îl înlocuiască, pentru a evita eventuale diviziuni economice între statele din zona euro și cele din afara acesteia.

Securitizarea, o oportunitate pentru lichiditate și creștere economică

Un alt subiect abordat la reuniunea ECOFIN a fost securitizarea în contextul Strategiei privind Uniunea Economiilor și Investițiilor (SIU). Ministrul Finanțelor a afirmat că România susține un cadru de reglementare echilibrat, care să permită revitalizarea pieței de securitizare, fără a compromite prudența financiară.

„Deși piața securitizării nu este dezvoltată la noi, considerăm că un nou cadru poate contribui la stimularea creșterii economice și vom participa activ la discuțiile tehnice privind acest subiect”, a precizat Nazare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri