Jurnalul.ro Ştiri Educatie Critici dure la adresa manualului unic din partea unui profesor universitar

Critici dure la adresa manualului unic din partea unui profesor universitar

 Liviu Papadima, prorector al Universităţii Bucureşti a criticat, luni, manualul unic, dar și sistemul de învățâmânt din România, spunând că elevii români sunt cei mai demotivați, problema cea mai mare a învăţământului românesc fiind analfabetismul funcţional.

Papadima crede că impactul asupra elevilor prin revenirea la manualul unic nu va descreşte abandonul şcolar şi nici nu va creşte performanţele lor, soluţia oferită de minister fiind una nocivă.

”Revenirea la manualul unic şi restricţionarea materialelor auxiliare care pot fi folosite în învăţământ nu este o rezolvare pentru problemele, şi aşa suficient de grave cu care se confruntă educaţia, deci nu va aduce o descreştere a abandonului şcolar, nu va aduce o ridicare a performanţelor elevilor noştri în comparaţie cu elevii din alte ţări, dimpotrivă. Problema cea mai mare este că nu doar ni se oferă soluţie eronată şi nocivă la problemele pe care deja le are învăţământul, îngrijorătoare este calea pe care o deschide această pretinsă soluţie”, a declarat luni Liviu Papadima, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Profesorul Papadima se teme şi de paşii următori: introducerea manualelor unice în universităţi şi chiar scoaterea cărţii ştiinţifice. 

”Societatea funcţionează într-o permanentă deschidere a surselor de informare şi educare, într-un moment în care şcoala face mişcarea inversă, se încapsulează în nişte resurse limitate. Pasul următor ar fi să introducem acelaşi principiu şi la nivel universitar, de ce să nu avem un singur manual la fizică. Pasul următor să scoatem cartea ştiinţifică şi apoi pasul ultim să fie mass media, şi asta e îngrijorător”, a precizat Liviu Papadima. 

”Manualul unic înseamnă toceală. Asta am trăit eu în adolescenţa mea. N-aş vrea ca şi copiii noştri să trăiască acelaşi lucru. Am trăit examene la facultate în care aveam candidaţi care învăţau manuale de sute de pagini pe dinafară, şi care reproduceau cu punct, cu virgulă capitole din manual la examene. Pentru o lume flexibilă şi pentru una în permanentă dinamică şi schimbare eu mă îndoiesc că asta este soluţia”, este convins prorectorul.

”Din testările internaţionale a reieşit că elevii din România sunt de departe cei mai demotivaţi în ceea ce priveşte învăţătura, deci nu ne comparăm cu nimeni din jur, nu ne comparăm cu bulgarii, nu ne comparăm cu ungurii, nu ne comparăm cu sârbii, nu mai suntem coada plutonului, suntem departe de ceilalţi. Ăsta e un motiv de îngrijorare. Ce face ministerul în această conjuctură? Găseşte un ţap ispăşitor. De toate astea sunt de vină evident editorii, manualele. Noi, cu învăţământul suntem perfecţi”, a spus Papadima. 

După părerea prorectorului Universităţii Bucureşti, întreaga problemă a compendiului cu 14 manuale este pusă pe seama unei proaste organizări a unei licitaţii. 

Pentru olimpici, manualul unic nu este o soluţie, a declarat prorectorul Universităţii Bucureşti. ”Olimpici are orice naţiune, oricât de săracă. Acum ceva vreme, de pildă la Olimpiada Internaţională de Matematică se băteau americanii cu ruşii şi pe locul trei erau vietnamezii. La testări internaţionale şi procentul elevilor performanţi, aceia care se situează în primele 5 procente ca rezultate, e mai mic în România decât în alte ţări. Nu olimpicii sunt problema în România, ci miile de şcoli în care se face carte pe apucatelea şi acest analfabetism funcţional cu rezultate dezastruoase. Analfabetism funcţional înseamnă că ştim să citim, dar nu înţelegem nimic, ştim să scriem, dar nu putem să redactăm o cerere”, a explicat Liviu Papadima. Agerpres

Subiecte în articol: manualul unic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri