Jurnalul.ro Ştiri Politică Derby-uri politice la alegerile parlamentare

Derby-uri politice la alegerile parlamentare

de Robert Kiss    |   

La actualele alegeri parlamentare, viitori deputaţi şi senatori vor fi aleşi pe liste de partid, aşa că fiecare formaţiune mizează pe “vedetele” din capul listei pentru a obţine un scor cât mai bun. Astfel, mulţi lideri de la centru au fost trimişi în teritoriu pentru a maximiza şansele şi pentru a atrage un electorat cât mai numeros. Bătălia cea mai interesantă se anunţă însă la Bucureşti, acolo unde partide precum USR, ALDE sau PMP speră să obţină cât mai multe voturi de pe urma figurilor cunoscute care deschid listele.

În Capitală, listele USR, ALDE şi PMP vor fi deschise de preşedinţii formaţiunilor politice. Astfel, o confruntare importantă va fi cea pentru Senat. Lista ALDE pentru Senat este deschisă de copreşedintele partidului, al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier îl va avea contracanditat în bătălia listelor electorale pe vechiul său rival Traian Băsescu, fostul şef al statului fiind cel care va deschide lista PMP pentru camera superioară a Parlamentului. Liberalii au şi ei un candidat cu renume pentru Senat: neurochirurgul Leon Dănăilă, asta în timp ce PSD o aruncă în luptă pe Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei. Şi la Camera Deputaţilor vom avea de a face cu un duel al liderilor. Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salavaţi România va fi primul pe lista partidului în timp ce la ALDE, cap de afiş va fi copreşedintele Daniel Constantin. Din partea PNL, prima pe listă va fi Adriana Săftoiu, în timp ce PSD îl aruncă în luptă pe tânărul Gabriel Petrea (32 de ani, liderul TSD).

Şefii partidelor au fugit de Capitală

Liderii principalelor partide politice, PNL şi PSD, vor candida în teritoriu. Astfel, şefa liberalilor Alina Gorghiu se va bate pentru un mandat de senator în judeţul Timiş, în timp ce Liviu Dragnea va candida la Teleorman. Alin Gorghiu deschide lista PNL Timiş pentru Senat, în locul lui Vasile Blaga urmărit penal pentru trafic de influenţă. Gorghiu îl va avea contracandidat pe fostul prefect al judeţului Timiş, Eugen Dogariu, propunerea Partidului Social Democrat pentru funcţia de senator. La Teleorman, Liviu Dragnea deschide va lista PSD pentru Camera Deputaţilor. Dragnea candidează pentru al doilea mandat de deputat în judeţul pe care l-a condus timp de 12 ani ca preşedinte de Consiliu Judeţean. Din partea PNL, lista la Camera Deputaţilor va fi deschisă de Mara Calista, fost consilier al premierului Dacian Cioloş. Calista este considerată, totodată, şi mâna dreaptă a Alinei Gorghiu, cea care asigură comunicarea între preşedintele PNL şi premierul Dacian Cioloş.

Ponta candidează la Gorj

Victor Ponta va candida pentru un mandat de deputat în judeţul Gorj, acolo unde a candidat împotriva lui Dan Diaconescu la alegerile uninominale din 2012. Fostul premier va fi în fruntea listei PSD pentru Camera Deputaţilor. Rivalul său va fi Dan Vâlceanu, fostul preşedinte al PDL, acum co-preşedinte PNL, cel care va deschide lista de deputaţi a PNL Gorj. La Dolj, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, va deschide lista PSD pentru Camera Deputaţilor, în timp ce la PNL prima poziţie va fi ocupată de Nicolae Giugea, fost prefect al judeţului. Un duel interesant se prefigurează şi la Călăraşi, acolo unde listele PSD şi PNL sunt deschise de două nume grele ale politicii. La PNL, candidatul aflat pe prima poziţie la Camera Deputaţilor este Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiţiei, al treilea în vară în cursa pentru primăria Capitalei. De partea cealaltă, social-democraţii deschid lista cu deputatul Eugen Nicolicea, fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul.

Alina Gorghiu, ieri la depunerea listelor: Am venit cu gânduri de victorie. Nici nu se pune problema să nu ne gândim că avem o revanşă de luat şi revanşa asta pe Bucureşti ne-o luăm cu o listă foarte bună pentru că sunt oameni din toate domeniile foarte bine pregătiţi, oameni integri, două condiţii care fac diferenţa faţă de alte liste.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri