Jurnalul.ro Ştiri Politică Dancă: PNL trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional

Dancă: PNL trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional

Deputatul PNL Ionel Dancă spune pe pagina sa de facebook, că liberalii trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional al partidului, adăugând că actuala conducere ia decizii "pe picior", care nu respectă prevederile statutare.





El a precizat că, potrivit Statutului PNL, Biroul Executiv propune candidatul partidului la funcţia de prim-ministru, iar Biroul Politic Naţional propune Consiliului Naţional persoana desemnată de BEx pentru formarea Guvernului. Ulterior, Consiliul Naţional alege, prin vot secret, cu majoritatea voturilor exprimate, candidatul PNL la funcţia de prim-ministru, a menţionat Dancă.

"Prin urmare, ţinând cont de prevederile Statutului PNL şi având în vedere afirmaţia preşedintelui României că propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru se decide în forurile statutare ale partidului, Partidul Naţional Liberal trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional al partidului", a evidenţiat deputatul.

Potrivit acestuia, ultima decizie a Consiliului Naţional al PNL privind propunerea de prim-ministru l-a vizat pe Ludovic Orban şi nu a fost schimbată.

"Este păcat că am ajuns aici şi de problemele grave ale ţării se ocupă o adunătură de amatori politici care nu ştiu politică şi Statutul PNL, în timp ce soluţia pentru ieşirea din criză şi refacerea Guvernului este deja la îndemâna Partidului Naţional Liberal: Ludovic Orban, ultima propunere pentru funcţia de prim-ministru votată în Consiliul Naţional PNL", a transmis Ionel Dancă.

Biroul Executiv al PNL a decis, joi seara, în unanimitate, ca Florin Cîţu să fie propunerea pentru Biroul Politic Naţional al partidului pentru funcţia de prim-ministru cu care liberalii vor merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. BPN al PNL urmează să se reunească luni în şedinţă.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. 

Subiecte în articol: Ionel Dancă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri