Jurnalul.ro Ştiri Social De azi, polițiștii locali nu mai pot da amenzi în trafic

De azi, polițiștii locali nu mai pot da amenzi în trafic

Conform deciziei ICCJ, polițiștii locali nu mai pot da amenzi în trafic, ”pentru că nu mai au dreptul să ceară șoferilor anumite documente”. Polițiștii locali nu mai au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile. Singurii care au competență pe Codul Rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile din lege făcându-se doar la aceștia, se arată în decizia Curții Supreme, publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Deciziei ICCJ nr. 11/2017 a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii ”(…) doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul, pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”.

Subiecte în articol: amenzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri