Jurnalul.ro Auto De ce se vor scumpi maşinile

De ce se vor scumpi maşinile

Maşinile vor ajunge atât de scumpe încât doar bogătşii şi le vor putea permite. Aşa sună declaraţia făcută de şeful Ford Europa, Jim Farley. Şi este o consecinţă directă a scandalului Dieselgate, ar fi scuza. Sau mai bine zis a faptului că producătorii auto au recunoscut că şi-au înşelat clienţii ani la rândul iar acum trebuie să intre în legalitate.

Mai grav este că tot clienţii vor trebui să suporte respectarea normelor în ceea ce priveşte poluarea de către producători. Jim Farley este de părere că, pentru a se conforma viitoarelor standarde în materie de poluare, producătroii auto vor fi nevoiţi să dezvolte noi tehnologii, costisitoare, care se vor regăsi în preţul maşinilor. „Industria auto ar putea deveni elitista” sună anunţul sumbru făcut de şeful Ford Europa, citat de Financial Times.

„Am intrat într-o nouă era. E posibil ca aceste costuri să depăsească posibilitatea clientului de a le achita. Nicio companie nu vrea să construiască o maşină atât de scumpă încât doar clienţii bogaţi să şi-o permită”, a declarat Jim Farley.

Alternativa stă însă în construirea automobilelor hibride sau electrice care vor respecta normele de mediu, ceea ce însemană încă un cui în coşciugul automobilului clasic care se bazează pe combustia internă şi pe petrol.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri