Jurnalul.ro Ştiri Locale Depresia a ucis o copilă de numai 16 ani. A decis să se sinucidă după ce s-a certat cu iubitul ei

Depresia a ucis o copilă de numai 16 ani. A decis să se sinucidă după ce s-a certat cu iubitul ei

O copilă de numai 16 ani a decis să-și pună capăt zilelor, joi,, după ce s-ar fi certat cu iubitul ei. Fata, care provenea din comuna Călmățuiu, era elevă la Liceul Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele, a fost găsită spânzurată într-o anexă din gospodăria familie. Trupul neînsuflețit  a fost descoperit într-un șopron, chiar de către părinți.

Confom unor surse citate de turnucustiri.ro, tatăl și-a dat seama că ceva nu e în regulă, în momentul în care a sunat-o și nu a răspuns la telefon. Veniți de urgență de la muncile câmpului, aceștia au găsit-o spânzurată de grinda clădirii.

Anchetatorii spun că pe corpul tinerii nu au fost găsite urme de violență. Prietenii afirmă că Sorina ar fi suferit o depresie, după ce s-a certat cu prietenul ei. Minora nu a lăsat niciun bilet în care să explice gestul necugetat.

Cazul a fost preluat de procurori, urmând ca oamenii legii să stabilească în ce condiții a avut loc tragicul eveniment.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri