Jurnalul.ro Ştiri Externe Dodon este amenințat cu suspendarea

Dodon este amenințat cu suspendarea

de Şerban Mihăilă    |   

La două zile după ce președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a respins pentru a doua oară candidatura propusă de coaliția de guvernare pentru funcția de ministru al Apărării, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a înaintat parlamentului de la Chișinău un proiect de lege care urmărește suspendarea șefului statului.

 

„Partidul Liberal vine cu o soluție de compromis. Președintele «calcă în străchini» și vrem să-l aducem cu picioarele pe pământ. Noi venim cu o propunere: să-l suspendăm pe Dodon din funcție și să facem un referendum în acest sens”, a afirmat, ieri, Mihai Ghimpu, citat de Unimedia.md. Liderul liberalilor din Republica Moldova a amintit recentul incident politic, în care Dodon a interzis contingentului de militari din Republica Moldova să participe la un exercițiu internațional al NATO în Ucraina, ceea ce, în opinia lui Ghimpu, reprezintă o încălcare a legii. Pentru ca un astfel de proiect de lege să fie înregistrat, acesta trebuie să fie semnat de o treime dintre deputați. Liderul liberal a îndemnat deputații din alte grupuri parlamentare să semneze documentul, întrucât liberalii nu dispun de suficiente semnături. Cu numai câteva zile înainte, după ce Dodon respinsese pentru a doua oară candidatura propusă de coaliția de guvernare pentru funcția de ministru al Apărării, executivul proeuropean de la Chișinău a cerut Curții Constituționale să clarifice situația în care șeful statului refuză în mod repetat o candidatură la funcția de ministru și creează astfel un blocaj instituțional. În demersul său, executivul a invocat o hotărâre recentă a Curții Constituționale, care prevede că președintele nu poate bloca numirea guvernului chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia. Citat de Radio Chișinău, un profesor de drept constituțional susține că, potrivit legii, președintele are dreptul să respingă o singură dată candidatura la funcția de ministru propusă de premier, iar dacă o respinge pentru a doua oară încalcă în mod clar Constituția. De cealaltă parte, Dodon a avertizat că orice ministru numit în funcție fără decret prezidențial „va fi în afara cadrului legal”.

 

Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri