Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în presa românească. Valentin Damian a murit la numai 47 de ani

Doliu în presa românească. Valentin Damian a murit la numai 47 de ani

Valentin Damian, în vârstă de 47 de ani, unul dintre cei mai vechi și mai respectați jurnaliști ai Gazetei Sporturilor a murit în urma unui stop cardiac, miercuri seară, anunță colegii ziaristului.

Se întorcea de la un eveniment auto în Băneasa iar pe drum i s-a făcut subit rău. Un coleg de la "Adevărul" a încercat să-l ducă la spital. 

N-au ajuns prea departe și au chemat un echipaj SMURD. Ambulanța a venit foarte repede, iar cadrele medicale au încercat îndelung să-l resuscuteze.

Echipajul a ajuns la Spitalul Floreasca, unde medicii care l-au preluat au continuat să se lupte pentru viața lui însă eforturile lor au fost zadarnice.

Dumnezeu să-L odihnească!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri