Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea și Tăriceanu, a doua şansă la Supremă

Dragnea și Tăriceanu, a doua şansă la Supremă

de Sînziana Duţă    |   

Instanţa Supremă a reluat de la zero procesele în care sunt judecați Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual în legătură cu angajarea a două membre de partid la DGASPC Teleor­man, iar șeful ALDE este jude­cat pentru mărturie min-cinoasă şi favorizarea făptuito­rului în cazul retrocedării Fermei Băneasa şi a unei suprafeţe din Pădurea Snagov.

La intrarea în curtea Instanţei Supreme, Liviu Dragnea a fost întâmpinat de un grup de protestatari care l-a huiduit, unul dintre cei prezenţi fluturând o pereche de cătuşe prin faţa şefului PSD. Dragnea s-a întâlnit pe holurile ÎCCJ cu fosta sa soție, Bombonica Prodana (judecată şi ea în acelaşi dosar), după care a intrat în sala de judecată unde au fost reluate audierile. Unul dintre cei patru inculpați, Ionel Marineci, care își recunoscuse vinovăția în prima fază a procesului, s-a răzgândit între timp şi le-a spus judecătorilor că nu mai doreşte să fie judecat prin procedura simplificată. „M-am consultat cu apărătorul și apreciez ca am argumente pe care vreau să le menționez în cursul cercetării judecătorești care ar putea sa-mi dovedească nevinovăția. Înţeleg foarte bine consecinţele judecării prin procedura normală”, a fost explicația acestuia în fața noului complet de judecată. În schimb, alţi trei inculpați (Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Niculina Stoica) şi-au menţinut cererea de a fi judecaţi în proce­dură simplificată, în speranţa că vor beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei în cazul unei eventuale condamnări. Tot ieri, avocata care o apără pe Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Dragnea, a cerut sesizarea CCR cu o excepţie de necon­stituţionalitate, care se referă la calitatea funcţionarului public în sensul legii penale.

C.P.T.: „Procurorii inventează”

La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tări­ceanu, și-a susținut din nou nevinovăția în procesul în care este acuzat de mărturie minci­noasă şi favorizarea făptuito­rului. Și în cazul său, procesul s-a reluat de la zero în faţa aceluiaşi complet de magistraţi care îl judecă pe Liviu Dragnea. Liderul ALDE a spus în instanţă că acuzațiile procurorilor ar fi doar simple „speculații și bănu­ieli”. „Am parcurs rechizitoriul din nou şi am găsit extrem de multe speculaţii şi lucruri false. Aşa cum am declarat şi în cali­tate de martor la DNA, am avut relaţii de familie cu Dan Andronic, iar relaţia contrac­tuală cu acesta a încetat în momentul în care Andronic i-a acordat consultanţă politică lui Traian Băsescu. Am spus că m-am întâlnit sporadic cu Andronic după anul 2009, dar nu am spus că nu m-am întâlnit deloc cu el, pe când procurorul speculează că ne-am întâlnit frecvent”, a declarat Tăriceanu. De asemenea, liderul ALDE le-a mai spus judecătorilor că îl cunoaște pe Remus Truică, însă nu a discutat niciodată cu acesta despre retrocedarea Fermei Băneasa şi a unor suprafeţe din Pădurea Snagov. „Când am dat declaraţia de martor la DNA, nu mi-am adus aminte dacă am participat la vreun eveniment organizat de Remus Truică. Este posibil să fi fost la ziua de naştere a acestuia. Nu îmi aduc aminte. În calitate de prim-mi­nistru dădeam curs unor astfel de invitaţii. Nu am avut o relaţie personală cu el. Nu am avut discuţii cu Remus Truică despre cesiunea drepturilor litigioase privind Ferma Băneasa, dar nici cu fosta mea soţie (Ioana Valmar, de profesie notar – n.r.)”, a adăugat preşedintele Senatului.

Subiecte în articol: Dragnea tariceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri