Jurnalul.ro Sport Edi Iordănescu a arătat partea ineficientă a naționalei

Edi Iordănescu a arătat partea ineficientă a naționalei

de Adi Munteanu    |   

​​​​​​​Penultimul meci al naționalei înaintea plecării la EURO a adunat aproape 20.000 de spectatori, optimiști că vor vedea un joc consistent al echipei României cu 10 zile înaintea începerii Campionatului European. Au plecat dezamăgiți, au huiduit la finalul meciului și n-au mai stat să salute jucătorii. Ultimii rămași au fost doar copiii dornici de autografe și de tricourile lui Ianis Hagi și Florinel Coman.

Naționala noastră nu a arătat ce trebuie în amicalul cu Bulgaria. Nicio idee tactică, niciun plan de joc nu s-au văzut. Ai noștri au jucat haotic, la mica inspirație, și doar pentru că bulgarii ne-au lăsat spații generoase pe lateralele terenului am jucat și noi pe benzi. Așa au apărut câteva combinații interesante între Man și Rațiu, însă nesusținuți de coechipieri, efortul lor a fost în zadar. Singurele două momente în care s-a văzut cât de cât o idee tactică au fost cele două lansări în adâncime ale lui Răzvan Marin către Drăguș, însă aceste ocazii au fost facilitate de slaba poziționare a fundașului central bulgar Petkov. La EURO, în locul lui Petkov vor fi alți fundași mai puțin naivi, Ilya Zabarnyi, Jan Vertonghen și Milan Skriniar, și în condiții normale, acele lansări nu vor ajunge niciodată la Denis Drăguș. 

Acesta este „11”-le cu Ucraina?

Echipa de start cu Bulgaria va fi cel mai probabil cea cu care Edi Iordănescu va începe și meciul cu Ucraina. Poate doar să înceapă cu Alibec și Florinel Coman în locul lui Drăguș și al lui Mihăilă. În rest nu ar mai avea ce schimbări să facă. Lui Ianis Hagi nu i-a ieșit deloc jocul cu bulgarii, Olaru n-a avut nicio realizare, iar Bârligea n-a prea atins mingea în cele 30 de minute pe teren. 

Totuși în prima repriză parcă-parcă au jucat cu mai multă ambiție, însă pe fondul jocului foarte slab al adversarilor, incapabili în prima parte a meciului să lege două pase. Însă nici în aceste condiții echipa noastră nu a arătat bine în atac. Au dominat însă, fără orizont. Lucrurile s-au schimbat după pauză, bulgarii au ieșit la joc și felul cum au decurs lucrurile pe teren ar trebui să-l îngrijoreze pe selecționer. Mai mult, penalty-ul ratat de Man ne-a prăbușit moralul. Nici schimbările nu au adus ceva nou și am ajuns, pe final să tragem de scor, fără să mai fim în stare să legăm noi 2-3 pase.

După meci, lamentări, critici, laudă de sine

Meciul s-a terminat cu un rezultat de „nimic la nimic” după un joc neconvingător, iar publicul a taxat asta. Și nemulțumiți au fost destui, nu doar „câteva voci din public”, așa cum au spus și jucătorii, și selecționerul la declarațiile de la final. Însă publicul a fost mai critic decât vor să recunoască ei. Spectatorii au părăsit stadionul fără să mai stea să salute jucătorii. Ultimii rămași au fost câteva grupuri de copii dornici de autografe și de tricourile lui Hagi și Coman. Atitudinea publicului l-a nemulțumit pe Edi Iordănescu, care i-a dojenit pe spectatorii care au criticat jocul echipei: „Să nu uite că această echipă s-a calificat de pe primul loc la EURO, că s-a calificat neînvinsă, că eu sunt antrenorul care a calificat România după atâția ani la un Campionat European. Acum câteva luni eram buni, acum nu mai suntem?”, a declarat selecționerul după ce recunoscuse că jocul nu a fost „prea bun”. Și jucătorii s-au supărat pe atitudinea suporterilor, însă aceștia au dat vina pe timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție, că au venit „în rate” la lot, că n-au avut vacanță după încheierea sezoanelor, că unii dintre ei au ajuns acum trei săptămâni, că alții doar de 5-6 zile, că „e normal să nu fie omogenitate”. Însă mai sunt doar 11 zile până la meciul cu Ucraina, iar omogenizarea trebuia realizată la ora asta, mai ales că acest lot a fost folosit pe durata întregii campanii de calificare.

La finalul declarațiilor, Edi Iordănescu a ținut să precizeze că și celelalte echipe au jucat precaut meciurile de pregătire, dând exemplu partida Germania-Ucraina: „Tot 0-0, Germania a jucat cu frâna trasă, ca noi, tot trei ocazii au avut și ei”. Diferența dintre cele două meciuri a fost însă uriașă, s-a jucat fotbal, fie el „cu frâna de mână trasă”. Însă pentru moral este bine: ne comparăm ca joc cu Germania.

Suporterii și-au exprimat nemulțumirile și după meci, pe rețelele de socializare. „Selecționerul zice că nu avem valori de excepție, puterea noastră fiind unitatea grupului. N-am văzut unitate a grupului, și doar un joc haotic în care fiecare joacă ce știe de la club. Unul să dribleze, altul să șuteze, mai bine sau mai prost, dar o unitate a grupului... deloc”, „Cu jocul ăsta ne mănâncă pe pâine toți. Nu avem nicio șansă cu Ucraina și Belgia. Ne bat la scor. Cu mare noroc învingem Slovacia”. „Nu jucăm nimic. Suntem praf”, sunt doar câteva păreri ale fanilor. 

Poate cu Liechtenstein vom juca mai bine

Mâine este programat ultimul meci de pregătire înainte de plecarea în Germania, cu micuța selecționată a statului Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua. De data aceasta se va folosi o altă formulă de echipă, cu jucători care au evoluat mai puțin, pentru un ultim test înaintea stabilirii lotului care va face deplasarea la EURO. De urmărit este cât de ușor ne vom crea ocazii chiar dacă avem un adversar modest. Va fi un meci pe care-l vom câștiga, însă cum o vom face? Dacă ne aducem aminte, cam aceiași jucători s-au chinuit amarnic cu Malta, Kosovo sau Belarus. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri