Eurovision România 2017. Mihai Trăistariu, Xandra şi Ramona Nerra se numără printre cei zece finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision, aleşi în urma show-ului difuzat live, duminică seara, de TVR.
În urma semifinalei Eurovision România, au fost aleşi zece artişti finalişti din cei 15 concurenţi intraţi în competiţie.
Cei care vor concura pe 5 martie pentru un loc pe scena Eurovision de la Kiev sunt: Ana Maria Mirică, cu piesa "Spune-mi tu", Tavi Colen şi Emma, cu "We own the night", Maxim, alături de Nicolae Voiculeţ - "Adu-ţi aminte", Ramona Nerra - "Save Me", Eduard Santha - "Wild Child", Instinct - "Petale", Cristina Vasiu - "Set the Skies on Fire", Mihai Trăistariu (Mihai) - "I Won't Surrender", Xandra - "Walk on By" şi Ilinca feat. Alex Florea - "Yodel It".
Finaliştii au fost aleşi în urma votului juriului. Cei cinci juraţi au fost: Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu, Paula Seling şi Andrei Tudor.
Dacă la Semifinala din 26 februarie membrii juriului au ales cele zece piese finaliste, în data de 5 martie câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de către public, prin televot.
Sursă: Agerpres