Jurnalul.ro Timp liber Facturi URIAȘE la veterinar. Soluția la care apelează tot mai mulți români

Facturi URIAȘE la veterinar. Soluția la care apelează tot mai mulți români

de Redacția Jurnalul    |   

Tot mai mulți proprietari de animale de companie aleg să încheie asigurări pentru câini și pisici pentru a se proteja de costurile tot mai ridicate pentru serviciile medicale veterinare.

După modelul deja popular în statele vest-europene, companiile de asigurări din România au început să ofere polițe dedicate animalelor. Acestea pot acoperi cheltuieli importante generate de accidente, intervenții chirurgicale sau afecțiuni cronice.

Medicii veterinari spun că astfel de polițe pot reprezenta o soluție atât pentru salvarea animalelor în situații critice, cât și pentru protejarea bugetului proprietarilor în fața unor costuri medicale neprevăzute.

Un exemplu este cazul pisicii Julie, adusă de la Alba Iulia la Timișoara pentru o intervenție complexă. Animalul a beneficiat de o procedură de endoprotezare care i-a redat mobilitatea.

Au fost concepute proteze speciale, implantate pe os. Este o intervenție care se realizează foarte rar în România și implică costuri semnificative. Din fericire, pisica este bine și merge din nou pe toate cele patru picioare”, a explicat medicul veterinar Cristian Croicu, pentru Observator.

Costuri mari pentru urgențele medicale

Specialiștii atrag atenția că medicina veterinară modernă oferă soluții tot mai avansate pentru tratarea animalelor, însă acestea înseamnă cheltuieli considerabile. O simplă urgență presupune consultații, analize, investigații imagistice, intervenții chirurgicale, spitalizare și tratamente postoperatorii, iar factura finală poate ajunge rapid la câteva mii de lei.

În alte țări, costurile sunt și mai ridicate. Potrivit medicilor veterinari, există cazuri în care tratamentele au depășit echivalentul a 10.000 de lire sterline. Însă și câștigurile populației sunt mai mari decât în România.

Am un pacient care locuiește în Anglia și vine periodic în România pentru consultații. După un traumatism sever, câinelui i-a fost amputată o labă și i s-a montat o proteză. Costurile au depășit 10.000 de lire sterline, însă o mare parte dintre cheltuieli au fost acoperite prin asigurare”, a explicat Cristian Croicu.

Prețuri la polițele pentru animale

În comparație cu costurile unor intervenții complexe, prețul unei asigurări pentru animale este relativ redus. Pe piața locală există mai multe variante de polițe, cu tarife care pornesc de la 87 de lei pe lună și pot depăși 200 de lei, în funcție de nivelul de acoperire ales.

Pachetele de bază includ, de regulă, despăgubiri pentru accidente și spitalizare, în timp ce variantele extinse acoperă și afecțiuni cronice, intervenții chirurgicale, tratamente, medicamente sau chiar servicii medicale în străinătate.

Există trei categorii principale de polițe: basic, clasic și maxi. Prețurile încep de la 87 de lei pe lună pentru acoperirea accidentelor și a spitalizării. Pachetul clasic, în valoare de aproximativ 187 de lei pe lună, include și afecțiunile cronice. Decontarea se face rapid, pe baza documentelor medicale și a facturilor”, a precizat Ioan Oprea, broker de asigurări.

Proprietarii vor protecție financiară

Pentru mulți proprietari, cheltuielile medicale apar pe neașteptate. Andreea Mihuț are trei pisici și spune că una dintre ele a avut nevoie de investigații complexe, după suspiciunea unei malformații cardiace.

A fost cea mai costisitoare experiență medicală. Toate investigațiile și tratamentele au ajuns la câteva mii de lei”, povestește proprietara.

Medicii veterinari cred că asigurările pot elimina presiunea financiară care îi determină uneori pe proprietari să renunțe la anumite investigații sau tratamente.

Atunci când există o poliță de asigurare, atât proprietarii, cât și medicii sunt mai liniștiți. Nu mai suntem limitați de posibilitățile financiare ale familiei și putem recomanda toate investigațiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect”, a spus medicul veterinar Valentin Bărbulescu.

Pe fondul creșterii numărului de animale de companie și al dezvoltării serviciilor veterinare, piața asigurărilor dedicate câinilor și pisicilor este în plină expansiune în România, iar specialiștii estimează că interesul pentru astfel de produse va continua să crească în următorii ani.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri