Jurnalul.ro Special Anchete Familia Videanu controlează o firmă de sortare a deşeurilor, în parteneriat cu “băieţii de la Luxten”

Familia Videanu controlează o firmă de sortare a deşeurilor, în parteneriat cu “băieţii de la Luxten”

de Ion Alexandru    |   

Una dintre cele mai profitabile companii care se ocupă cu sortarea deşeurilor este administrată de către fiul lui Adriean Videanu, prin intermediul unei societăţi de management care administrează, începând de anul trecut, şi vestita fabrică de marmură Marmosim SA. Videanu jr. este acţionar minoritar atât în firma de sortare, cât şi administrator în entitatea olandeză care a preluat, în 2017, pachetul majoritar de acţiuni. Fondatorul afacerii este fostul secretar al ministrului Economiei Adriean Videanu, care, în 2010, l-a primit în firmă pe fiul fostului său şef, dar şi pe un membru al familiei Creştin, implicată în dosarul “Bancherilor”. Preşedintele Consiliului de Administraţie  al acestei companii, este în prezent un fost administrator al Luxten, pe nume Mihai Alexandru Nour, o altă entitate care are legătură cu trecutul lui Adriean Videanu, dar şi al fostului preşedinte Traian Băsescu şi al fostului cuscru al acestuia, Bebe Ionescu.

Andrei Valentin Videanu, fiul fostului ministru al Economiei şi ex-primar general al Capitalei, a făcut recent, o mişcare interesantă în cadrul business-ului pe care acesta îl controlează, în domeniul sortării deşeurilor. Conform unei notificări de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data de 6 noiembrie 2018, a avut loc o Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor SC Rom Waste Solutions SA, cu sediul în Chiajna, judeţul Ilfov, în cadrul căreia s-a luat act de faptul că mezinul Andrei Valentin Videanu a renunţat la mandatul de administrator, dispunându-se, astfel, eliberarea acestuia din funcţie.

Andrei Valentin Videanu este unul dintre acţionarii minoritari ai SC Rom Waste Solutions SA, companie care se ocupă cu separarea automartă a deşeurilor pe tipuri şi dimensiuni şi care administează, zilnic, aproximativ 600 de tone de deşeuri municipale colectate din Bucureşti şi din judeţul Ilfov. Videanu Junior figurează ca acţionar în această companie cu un procent de 4,24 la sută. Ceilalţi acţionari, în prezent, sunt un anume Vlad Ionuţ Ioancea, despre care vom face referire mai jos, care controlează un pachet de 1,05 la sută din acţiuni, şi compania olandeză Rom Waste Solutions Netherlands BV, care deţine 94,71 la sută diin capitalul social.

În cadrul aceleiaşi hotărâri AGOA a SC Rom Waste Solutions SA, din toamna anului trecut, acţionarii au decis numirea în funcţia de administrator a companiei private de management SC Viviandy Management SRL, cu sediul social la adresa de domiciliu din buletine a lui Adriean Videanu, a Mioriţei Videanu şi a lui Andrei Valentin Videanu, respectiv într-un apartament la bloc din zona Pieţei Alba Iulia din Bucureşti.

Marmosim şi Rom Waste au acelaşi administrator

Legătura dintre afacerea cu deşeuri care, aşa cum se va vedea în continuare, are venituri interesante, iar istoricul şi acţionariatul ei este mai mult decât exploziv, este mai mult decât directă cu familia fostului ministru PDL, Adriean Videanu. De la Registrul Comerţului aflăm că societatea care a preluat, în toamna trecută, administrarea SC Rom Waste Solutions SRL, a fost înfiinţată, cu doar câteva luni înainte de această operaţiune, mai exact în data de 15 mai 2018, avându-l ca unic asociat şi administrator pe acelaşi mezin Andrei Valentin Videanu. Societatea se ocupă, oficial, cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management şi are un capital social de 200 de lei.

Ei, bine, SC Viviandy Management SRL nu administrează doar compania care se ocupă cu sortarea deşeurilor, ci face parte inclusiv din Consiliul de Administraţie al celebrei Marmosim SA Simeria. Potrivit Adunării Generale a Acţionarilor, care a avut loc în data de 22 octombrie 2018, acţionarii Marmosim au decis eliberarea din funcţia de membrii ai Consiliului de Administraţie, ca urmare a împlinirii mandatelor, a soţilor Mioriţa şi Adriean Videanu, precum şi a fiului acestora, Andrei Valentin Videanu. În aceeaşi şedină AGA, s-a luat decizia numirii, pentru mandatul 2018 – 20 octombrie 2022, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Adminstraţie al Marmosim SA a Mioriţei Videanu, iar, în calitate de administratori neexecutivi, au fost numiţi Adriean Videanu şi compania Viviandy Management SRL.

Tot atunci, au fost stabilite şi remuneraţiile nete lunare pe care Mioriţa Videanu, Adrean Videanu şi firma de management a lui Andrei Valentin Videanu urmează să le încaseze. Fiecare va ridica de la Marmosim, câte 10.000 de lei net pe lună.

Reţeaua, întinsă până în Olanda

Revenind la compania SC Rom Waste Solutions SRL, trebuie spus că abia din anul 2017 aceasta este patonată de către entitatea olandeză Rom Waste Solutions Netherlands BV Amsterdam, deoarece, anterior, capitalul social a cunoscut variaţii la fel de interesante.

Din datele în posesia cărora “Jurnalul” a intrat, rezultă faptul că Rom Waste Solutions Nerherlands BV s-a născut în 20 decembrie 2016, iar administratorii săi sunt români get-beget. Concret,  fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin Videanu, a intrat ca şi “commissaris” în societatea olandeză la data de 30 martie 2017. Întâmplător, cu opt zile înainte, capitalul social fusese majorat la 2.550.000 de euro. În data de 3 aprilie 2017, capitalul social a fost din nou majorat, la 8.050.000 de euro, iar, în data de 19 aprilie au devenit “commissaris” românii Eugenia Vasiliu şi Mihai Alexadru Nour, acesta din urmă fiind şi director al SC Rom Waste Solutions SRL Chiajna.

Ei, bine, partenerul de afaceri al lui Andrei Valentin Videanu, atât în compania olandeză, cât şi în compania românească deţinută de aceasta, este nimeni altul decât unul dintre foştii administratori ai celebrei firme Luxten Lighting. În 19 august 1999, Mihai Alexandru Nour figura pe lista membrilor Consiliului de Administraţie al SC Luxten Lighting SA Arad, alături de apropiatul lui Adriean Videanu şi ai lui Traian Băsescu, Ionel Pepenică.

Lxten este compania care se ocupă cu iluminatul public, fiind abonată, de ani de zile, la contractele de profil ale mai multor primării din România. Numele companiei a intrat în atenţia opiniei publice încă de pe vremea în care, în funcţia de primar general al Capitalei, s-a aflat Traian Băsescu. Acesta a reuşit chiar să o agajeze pe fiica sa cea mică, Elena Băsescu, la această societate, fiind plătită cu aproximativ 7.000 de euro pe lună.

Nour, de la Luxten

Afacerile Luxten cu Primăria Capitalei au fost, în mod evident, moştenite de la Traian Băsescu de însuşi Adriean Videanu. Spre exemplu, pe ultima sută de metri a mandatului acestuia de primar general, pe data de 8 iunie 2007, Adriean Videanu a semnat încheierea unui contract, în valoare de 83,7 milioane de lei, fără TVA, cu Luxten Lighting Co., pentru iluminatul public în Capitală. Afacerea are legătură cu programul de investiţii aferentă infrastructurii în Bucureşti, pentru perioada 2006-2009, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipului Bucureşti nr, 304/2006.

Contractul atribuit Luxten, atunci, a fost acordat fără licitaţie, prin încredinţare drectă, autoritatea contractantă invocând faptul că lucrările, produsele şi serviciile contractate pot fi furnizate numai de un anumit furnizor, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate.

La doi ani de la această afacere, un alt apropiat al lui Adriean Videanu şi al lui Traian Băsescu intra în Luxten, companie din al cărui consiliu de administraţie a făcut parte Mihai Alexandru Nour, partener de afaceri cu deşeuri al mezinului Andrei Valentin Videanu. Este vorba despre nimeni altul decât faimosul Bebe Constantin Ionescu, fostul cuscru al lui Traian Băsescu, şi partener de vacanţe pe Coasta de Azur al lui Videanu. Ionescu a intrat ca administrator şi în compania AEM SA Timişoara, deţinută de administratorii Luxten, Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu. Mai reaminti doar faptul că pe vremea când Elena Băsescu a fost căsătorită cu fiul lui Bebe Ionescu, cei doi au locuit într-un apartament amplasat într-un bloc al Luxten, din centrul Capitalei. Bloc lipit perete în perete cu o altă clădire în care au locuit Ioana Băsescu şi actualul ei soţ, Radu Petru Pricop, înainte de a-şi construi o reşedinţă pe malul lacului Snagov.

Fondatorul companiei, fost secretar al ministrului Videanu

Iar conexiunile dintre actuala afacere privată cu deşeuri, denumită Rom Waste Solutions SRL, şi afacerile politice sau publice ale lui Adriean Videanu nu se opresc aici.

Aşa cum arătam mai sus, unul dintre acţionarii minoritari ai Rom Waste Solutios este Vlad Ionuţ Ioancea, nu tânăr, născut în vara anului 1989. Acesta este fondatorul companiei şi fost secretar personal al lui Adriean Videanu, pe vremea când acesta a deţinut funcţia de minstru al Economiei, în Guvernul Boc. Este vorba de anul 2010, iar informaţia reiese din declaraţia de avere pe care Ioancea a fost obligat să o depună, ca urmare a funcţiei deţinute. Mandatul său de secretar al tatălui lui Andrei Valentin Videanu a fost unul scurt, de câteva luni, pentru ca, în 2010, acesta să preia, împreună cu Videanu Junior şi cu Vasie Teodor Creştin (fiul lui Dumitru Creştin, fratele lui Ioan Creştin – ambii implicaţi în “Dosarul bancherilor), o companie din oraşul Călan. Este vorba despre o companie pe nume SC Distrib Vital SRL, care a deţinut un bar local, şi care se afla în proprietatea afaceriştilor Alin Barbu şi Marius Dumitru Bocşa. După preluarea companiei, Videanu Jr. şi prietenii săi au redenumit societatea SC Quality Waste SRL, i-au schimbat domeniul de activitate în colectarea deşeurilor şi i-au mutat sediul social în Bucureşti, pe strada Sofia, la numărul 17, în imediata apropiere a sediului central al fosului PDL.

Acţionariat cameleonic. Însă capitalul social a crescut ca “Făt Frumos”

Fostul secretar al ministrului Economiei Adriean Videanu, Vlad Ionuţ Ioancea, este cel care a fondat, în calitate de unic asociat şi administrator compania Rom Waste Solutions SA, în data de 18 aprilie 2011. Ulterior, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţinonal al Registrului Comerţului, Ioancea decide să-şi cesioneze fiului fostului său şef, Andrei Valentin Videanu, un pachet de 17 părţi sociale din societate. Tot atunci şi tot 17 părţi sociale a mai primit Vasile Teodor Creştin, în timp ce 3 părţi sociale au ajuns la o anume Theodor Iulia Florescu. Odată cu această mişcare, capitalul social al companiei a fost majorat la 650.000 de lei, iar firma se mută în Chiajna.

La data de 23 mai 2012, capitalul social este din nou majorat, la 1.950.000 de lei, iar, în 1 agust 2012, la 2 milioane de lei, prin intrarea în firmă a companiei Iberia Renovables SRL. Această companie este administrată de un anume Lucian Zlate şi este deţinută de căsuţa poştală Eoliem Consulting FZE, cu sediul în Emiratele Arabe Unite – Al Jazeera Al-Hamra Ras Al Khaimah. În 10 septembrie 2012, capitalul social este iarăşi majorat, la 2.437.500 de lei.

Interesant este faptul că, în 12 noiembrie 2012, Videanu Junior se retrage din companie, vânzând societăţii Iberia Renovables SRL, tot pachetul de acţiuni, pentru suma de 682.500 de lei. O lună ai târziu, în 18 decembrie, se retrage şi Vasile Teodor Creştin, dar acesta îi vinde acţiunile lui Vlad Ionuţ Ioancea. În 18 martie 2013, se retrage şi Iulia Teodora Florescu.

Apoi, lucrurile iau o întorsătură ciudată. Pe 22 iulie 2013, acţionarii Rom Waste Solutions de la acea dată, Vlad Ionuţ Ioancea şi Iberia Renovable, decid majorarea capitalului social la 2.440.000 de lei, majorare făcută de Andrei Valentin Videanu şi de Iulia Teodora Florescu (aceştia părăsind firma cu doar câteva luni înainte). O altă majorare de capital are loc în 28 noiembrie 2013, acesta ajungând la 7.352.500 de lei. Mai departe, în 2016, se majorează capitalul social la 9.826.100 de lei, pentru ca, un an mai târziu, compania deţinută de căsuţa poştală din Emiratele Arabe Unite să predea acţiunile către Rom Waste Solutions Netherlands BV, care controlează, în calitate de acţionar majoritar, compania, în prezent.

Cifre de afaceri de 30 de milioane de lei pe an

Afacerea cu deşeuri pe care familia lui Adreian Videanu o controlează direct, dar şi prin intermediul prietenilor de la Luxten, a început să genereze profit în perioada în care acţiunile au fost mutate în Olanda. Din datele furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, în 2012, SC Rom Waste Solutions SRL nu a avut cifră de afaceri, a avut venturi de 2.089 lei şi a înregistrat pierderi de 174.177 de lei.

În 2013, cifra de afaceri a fost de 1.050 lei, veniturile s-au situat la 258.256 de lei, compania înregistrând pierderi de 78.727 lei. Anul 2014 a fost primul în care compania a avut o cifră de afaceri consistentă - 6.533.959 de lei, a făcut venituri de 7.503.641 de lei şi a realizat un profit de 9.535 de lei. În 2015, cifra de afaceri a crescut la 18.088.031 de lei, veniturile au fost de 18.045.662 de lei, fiind înregistrate, însă, pierderi de 1.098.265 de lei.

Anul 2016 a adus firmei controlate de familia Videanu o cifră de afaceri de 23.131.478 de lei, venituri de 23.098.463 de lei, fiind înegistrat un profit de 1.184.438 de lei. Pentru ca, în 2017, cifra de afaceri să urce la 29.638.383 de lei, veniturie să fie de 30.344.982 de lei, iar profitul net înregistrat să fie de 980.775 de lei.

Rom Waste Solutions SRL este deţinută, din 2017, de către Rom aste Solutions Olanda. Aici, printreadministratori îl regăsim atât pe Andrei Valentin Videanu, cât şi pe Mihai Alexandru Nour, fost membru al CA al Luxten Lighting

Din 2011, de la înfiinţare, Rom Waste şi-a schimbat în mai multe rânduri acţinonarul Majoritar. De la secretarul lui Videanu, frma a trecut în posesia unei căsuţe poştale cu sediul în Emiratele Arabe Unite, după care să fie preluată de familia Videanu, printr-o companie din Amsterdam

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri