Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc pe DN2H, în zona localității Slobozia Sucevei. În accident au fost implicate două autoturisme, iar două persoane, șoferii celor două mașini, au rămas încarcerate.
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, dar cu multiple leziuni, a fost extras din autoturism și predat unei ambulanțe trimise la fața locului. Cea de-a doua victimă, o femeie, a fost extrasă din mașină, însă prezinta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
La fața locului au intervenit o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
(sursa: Mediafax)