Jurnalul.ro Ştiri Observator Fetița de numai o lună a lui Cristian Sabbagh, în stare gravă după ce i-a fost administrat un medicament pentru răceală

Fetița de numai o lună a lui Cristian Sabbagh, în stare gravă după ce i-a fost administrat un medicament pentru răceală

Cristian Sabbagh traversează o perioadă critică după ce fetița sa a ajuns în stare critică după ce a luat un banal medicament împotriva răcelii.
Fețița, de numai o lună, a răcit și a făcut febră foarte mare. Părinții au dus bebelușul la Spitalul Grigore Alexandrescu unde medicul de gardă le-a recomandat să administreze copilului Panadol, după o așteptare de două ore.

După ce i-a fost administrat medicamentul, copilului i s-a făcut și mai rău iar acum se află internat în spital în stare gravă.

"In noaptea de miercuri spre joi, mai exact la ora 00:35, am ajuns cu Anais la Spitalul Clinic de urgenta pentru copii Grigore Alexandrescu. "Avea doar o banala febra", dupa cum s-a exprimat medicul de garda. Dupa doua ore de asteptare, ne-a trimis acasa, cu recomandarea sa-i administram, timp de 3 zile, Panadol. Astazi, fiica mea se afla internata, in stare grava, la un spital privat ! Eu, in calitate de jurnalist, raspund pentru orice scriu sau difuzez. Acel medic raspunde in fata cuiva ? Indiferent de cum se va acoperi in acte, nu voi lasa lucrurile asa. Pentru ca durerea mea este si durerea a mii de parinti. Nu am spus nimanui cine sunt si nici nu am intervenit la cineva . Se poate observa de pe camerele de supraveghere", a povestit jurnalistul pe contul său de Facebook.

 

Subiecte în articol: Cristian Sabbagh panadol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri