Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni dimineaţa, la comandamentul de iarnă, că în cursul acestei seri, împreună cu toţi factorii de decizie implicaţi, va lua o hotărâre în ceea ce priveşte oportunitatea suspendării cursurilor şcolare şi pentru miercuri.
"În ceea ce priveşte cursurile la grădiniţe, şcoli şi licee, în această seară vom lua o decizie, dacă se prelungeşte suspendarea cursurilor şi pentru ziua de miercuri, pentru că specialiştii în meteorologie anunţă vârf de temperaturi scăzute, viscol şi zăpadă abundentă pentru marţi seara şi miercuri. Ar fi foarte grav din partea noastră, ca reprezentanţi responsabili din instituţii, după ce am protejat copiii, elevii, două zile, să îi scoatem exact a treia zi în ger năprasnic şi ninsoare abundentă", a spus ea.
Primarul general a adăugat că în această seară va discuta cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai Inspectoratului Şcolar, ai primăriilor de sector, pentru a lua o decizie.
Sursa - AGERPRES