Persoanele fizice și firmele ar putea fi scutite de datoriile la stat pe care le-ar avea la data de 30 iunie 2017, dar şi de jumătate din dobânda acumulată. Condiţia este ca să achite datoria principală până la 30 septembrie şi dobânda de 50% care le-a rămas de plătit până la finalul anului. Cei care vor să beneficieze de această amnistie fiscală trebuie să depună o cerere la ANAF, însă facilitatea este încă în stadiul de proiect.
Guvernul îşi argumentează intenţia prin stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligațiilor fiscale și maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare. Mutarea reia practic facilitățile similare promovate de guvernele Boc şi Ponta, în 2011, respectiv 2015. Ce apare în plus acum este scutirea şi de la plata penalităţilor, pe lângă cea a jumătate din dobândă, dacă datoria principală este achitată până pe 30 septembrie. De asemenea, pentru a beneficia de amnistia fiscală, trebuie stinse până la data de 31 decembrie 2017 şi obligațiile de plată principale curente administrate de ANAF cu termene de plată cuprinse între 1 iulie şi 31 decembrie 2017, împreună cu accesoriile calculate pentru eventuale întârzieri la plata acestor obligații principale, stabilite prin decizii până la 31 decembrie 2017.
Mai mulţi datornici ca anul trecut
Unul din motivele Executivului de a lansa această amnistie ar putea fi şi faptul că numărul persoanelor fizice cu datorii la stat depăşea 187.000 după primul trimestru al acesui an, cu 32,5% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului 2016, când ANAF avea în evidenţe puţin peste 126.000 de persoane, cu datorii totale de trei miliarde de lei. Anul trecut au fost însă scoase din lista datornicilor persoanele ale căror datorii la buget erau mai mici sau egale cu sum ape care trebuiau să o primească, la rândul lor, de la stat. În anul 2016, la precedenta amnistie, firmele au depus peste 16 mii de cereri, iar persoanele fizice, alte peste 19 mii de solicitări. Datoriile anulate de Fisc au totalizat 752 milioane de lei.
Guvernul pregăteşte facilităţi fiscale de care ar putea beneficia sute de mii de români.