Jurnalul.ro Ştiri Observator Agricultura în pragul colapsului: Florin Barbu avertizează că 3 milioane de hectare ar putea rămâne neînsămânțate

Agricultura în pragul colapsului: Florin Barbu avertizează că 3 milioane de hectare ar putea rămâne neînsămânțate

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a spus luni la consultarea din interiorul PSD că România riscă să rămână cu 3 milioane de hectare de teren necultivate, ceea ce înseamnă diminuarea PIB-ului cu cu 3 miliarde de euro.

Ministrul Agriculturii a spus în discursul rostit la consultarea internă din PSD că după 10 luni de guvernare cu un premier PNL toate datele arată prăbușirea economiei naționale.

„Cam tot ce am propus acestui prim-ministru ca măsură pentru fermieri sau pentru dezvoltarea satului românesc a fost o cursă cu obstacole”, a spus Florin Barbu.

Ministrul a făcut o comparație între perioada august 2024-iunie 2025, guvernarea cu premier PSD, când, spune el, agricultura a beneficiat de 14 acte normative care au asigurat un sprijin de aproape 860 milioane de euro pentru fermieri, și perioada iunie 2025-aprilie 2026, cu un premier PNL, când s-ar fi emis doar 3 acte normative și s-ar fi alocat un sprijin total de numai 200 de milioane de euro.

Florin Barbu a vorbit și despre „un blocaj inexplicabil în guvern. El a spus că propunerea privind mecanismul prin care fermierii să poată achiziționa motorina utilizată în agricultură fără accize și fără TVA este blocată: „Din păcate, acest act normativ, acest mecanism destul de simplu, a rămas blocat în Guvernul României, iar domnul prim-ministru nu și-a făcut timp să stea de vorbă pe acest mecanism important pentru fermierii români”.

Barbu susține că, din cauza măsurilor de austeritate, sistemul bancar ae fi blocat finanțarea pentru fermierii români.

„Putem risca ca peste 3 milioane de hectare în România să nu mai fie cultivate. Ce înseamnă acest lucru? Pierdem peste 600 de milioane de euro subvenții pe cele 3 milioane de hectare și mai mult de atât diminuăm economic în România PIB-ul cu 3 miliarde de euro”, a mai spus ministrul Agriculturii.

El susține că este nevoie „să luăm și să facem schimbări fundamentale”.

(sursa: Mediafax)

Cosmin Pirv, cosmin.pirv@mediafax.ro

Keywords:FLORIN BARBU, PREMIER

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri