Franţa, care susţine Ucraina în conflictul militar izbucnit prin invazia militară rusă, a acuzat Administraţia de la Moscova că amplifică "în mod deliberat" riscurile privind securitatea alimentară mondială. Rusia "nu face decât să îşi urmărească propriile interese, în detrimentul populaţiilor vulnerabile, prin majorarea preţurilor produselor agricole şi încercând să împiedice unul dintre principalii concurenţi să îşi exporte produsele", a acuzat Ministerul de Externe de la Paris, citat de cotidianul Le Monde.
Rusia a suspendat, la jumătatea lunii iulie, Acordul cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră, un tratat garantat de Turcia şi de Naţiunile Unite. Moscova a cerut facilitarea exporturilor de cereale şi fertilizatori din Rusia, precum şi reintegrarea Băncii Agricole ruse (Roselhozbank) în sistemul internaţional.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat miercuri, potrivit agenţiei Reuters, că Rusia este dispusă să revină la implementarea Acordului cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră atunci când vor fi respectate condiţiile solicitate. Subiectul a fost abordat, miercuri, într-o conversaţie telefonică, de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu omologul său din Turcia, Recep Tayyip Erdogan. Potrivit Kremlinului, Putin a cerut Turciei să faciliteze exporturile ruse de cereale, fără a asuma angajamentul reactivării Acordului cu Ucraina.
(sursa: Mediafax)