Jurnalul.ro Ştiri Externe Marine Le Pen consideră "iresponsabilă" decizia lui Emmanuel Macron de a livra rachete Ucrainei

Marine Le Pen consideră "iresponsabilă" decizia lui Emmanuel Macron de a livra rachete Ucrainei

de Redacția Jurnalul    |   

Deputata Marine Le Pen, unul dintre liderii opoziţiei din Franţa, a catalogat drept "iresponsabilă" decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a furniza Ucrainei rachete de croazieră cu rază mai lungă de acţiune, întrebându-se de ce liderul de la Paris nu cere negocieri de pace.

Marine Le Pen a transmis în mod constant că Ucraina ar trebui să primească doar armament defensiv. Liderul grupului Mobilizarea Naţională (extremă-dreapta) din Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris, a denunţat decizia lui Macron de a livra Ucrainei rachete de croazieră de tip Scalp, cu raza de acţiune de până la 250 de kilometri.

"Mi se pare iresponsabil să iei o astfel de hotărâre, nu înţeleg de ce Emmanuel Macroin nu se concentrează pe organizarea unei conferinţe pentru pace, pentru a pune capăt acestui război", a declarat deputata Marine Le Pen, fost candidat la funcţia de preşedinte al Franţei, potrivit cotidianului Le Monde.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: franta Ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri