Jurnalul.ro Ştiri Observator FRAUDĂ la proba teoretică pentru obținerea permisului auto. Zeci de candidați au copiat cu ajutorul unui „sufleor”

FRAUDĂ la proba teoretică pentru obținerea permisului auto. Zeci de candidați au copiat cu ajutorul unui „sufleor”

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au depistat în flagrant 3 bărbați, respectiv un candidat, un instructor auto și un „sufleor”, care ar fi fraudat proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București. Zeci de persoane au fost audiate.

Potrivit Poliției Ilfov, candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine și în urechi, aceasta permițându-i „sufleorului” să vadă monitorul și să transmită răspunsurile corecte beneficiarului.

La aceeași dată, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat trei percheziții, respectiv la sediul unei școli de șoferi, din București și la domiciliile a două dintre cele trei persoane, depistate în flagrant.

În cadrul activităților de documentare, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au identificat, până în prezent, alte 56 de persoane, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică, pentru obținerea permisului de conducere.

Astfel, în vederea executării a 56 de mandate de aducere, în cursul zilei de marți, 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov s-au deplasat în județele Iași, Călărași, Bacău, Ialomița și București, pâna la acest moment fiind conduse la sediul IPJ Ilfov 43 de persoane, pentru cercetări.

„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani și fără calitate, au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București. Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu „sufleorul”, acesta din urmă transmițându-le răspunsurile”, spun reprezentanții Poliției Ilfov.

Suma solicitată pentru obținerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3000 și 7500 euro, scrie Mediafax

Polițiștii fac cercetări în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, fals informatic fals în declarații și abuz în serviciu, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

 

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale-IGPR. De asemenea, activitățile de documentare s-au desfășurat cu sprijinul DPRCIV.

 

Subiecte în articol: frauda examen auto
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri