Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul familiei Furdui. Gabriela Firea anunță vești extraordinare din Germania

Cazul familiei Furdui. Gabriela Firea anunță vești extraordinare din Germania

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță deznodământ fericit într-un caz complicat și dureros, cel al soților Furdui, ai căror copii fuseseră luați, în 2021, de Protecția Copilului din Germania, în urma unor acuzații de abuz.

„Vești extraordinare din Germania! Mă bucură deznodământul fericit al unui caz complicat și dureros, cel al soților Furdui, ai căror copii fuseseră preluați, în primăvara lui 2021, de serviciile sociale din Germania, în urma unor acuzații de abuz. Ultimul dintre cei 7 copii ai familiei, fetița de trei ani, va reveni și ea acasă, în orele următoare, după ce anul trecut am reușit să-i aducem în familie și pe ceilalți frați ai ei, în urma deciziilor instanțelor din Germania. Am urmărit constant acest caz, pentru că m-a impresionat drama acestor copii și a părinților lor. Este o poveste care a provocat o emoție uriașă în rândul opiniei publice, încă de la început. Chiar de când am preluat mandatul de ministru am primit sute de mesaje, din partea cetățenilor români, impresionați de situația acestor copii, mesaje prin care eram rugați să facem ceva să convingem justiția din Germania că locul acelor copii este în familie. Alături de colegii mei de la ANPDCA, am făcut tot ce ne-a stat în puteri și tot ce ne-a permis legea pentru a furniza autorităților germane toate documentele și garanțiile de care a fost nevoie pentru ca acești copii să poată crește în familie”, a scris Firea pe Facebook.

Cazul Furdui a intrat în atenția autorităților române în aprilie 2021, când cei 7 copii ai familiei de români, stabiliți în Germania, au fost preluați de autoritățile germane, în urma unor suspiciuni de abuz fizic și psihic la adresa părinților. Totul, după ce fiul cel mare, adolescent, povestise consilierului școlar că are o relație proastă cu părinții săi.

ANPDCA a cerut, în regim de urgență, imediat ce Ministerul Afacerilor Externe a semnalat cazul, identificarea membrilor familiei extinse a copiilor, din România, ca opțiune mai potrivită pentru cei șapte frați, față de soluția găsită de serviciile sociale germane: cea a separării copiilor și plasării acestora în familii diferite.

„În urma evaluărilor realizate de DGASPC, s-a ajuns la concluzia că în România există membri ai familiei extinse care pot și vor să-și asume creșterea și îngrijirea celor șapte frați. Toate documentele elaborate de autoritățile române au fost transmise autorităților germane, împreună cu propunerea de aducere în țară a copiilor. Țin să mulțumesc în mod deosebit Ministerului Afacerilor Externe pentru întreg sprijinul acordat, prin misiunile diplomatice. Reprezentanții Ambasadei României în Germania au menținut permanent legătura atât cu familia de cetățeni români și cu avocatul acesteia, cât și cu autoritățile germane și serviciile sociale. De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, s-a aflat în contact direct cu MAE și a primit informări constante despre evoluția acestui caz”, adaugă ministrul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela firea copii abuz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri