Autorităţile germane investighează o legătură islamistă după atacul ţintit de marţi seară asupra autocarului echipei de fotbal Borussia Dortumund, relatează media germane şi DPA. Conform DPA, Sueddeutsche Zeitung şi posturilor de televiziune WDR şi NDR, la locul atacului a fost găsită o notă prin care era revendicat atentatul şi care făcea referire la atacul cu un camion dintr-un târg de Crăciun la Berlin în decembrie 2016 şi la implicarea avioanelor de luptă germane în conflictul din Siria.
Totuşi, potrivit Reuters, Sueddeutsche Zeitung citează anchetatori care spun că scrisoarea ar putea fi şi o încercare a celor din spatele atacului de a-i duce în eroare de procurori.
Cotidianul Die Welt a relatat de asemenea că Procuratura Federală a Germaniei se ocupă acum de investigaţia privind cele trei explozii, adaugă Agerpres.
Marc Bartra, fundaşul spaniol al Borussiei, şi un poliţist pe motocicletă care mergea în faţa autocarului au fost răniţi în exploziile care s-au produs la scurt timp după ce echipa pornise spre meciul cu Monaco în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Meciul a fost reprogramat pentru miercuri.
Sursă foto: The Independent - Twitter