Luni seara a fost incontestabil seara Chefilor la cuțite. Conform Kantar Media, Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 9 puncte de rating și o cotă de piață de 25.6%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 7.1 puncte de rating și 20.2% cotă de piață. Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 8.8 puncte de rating si 20.3 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, Kanal D, a obținut 6.2 puncte de rating și 14.4 procente cotă de piață. Chefi la cuțite a fost pe primul loc și în rândul telespectatorilor la nivelul întregului public din România cu o medie de 8.9 puncte de rating și o cotă de piață de 20.5 de procente, în timp ce ProTV, clasat pe locul al doilea, a obținut 6.2 puncte de rating și 14.3 procente cotă de piață. În minutul de aur al emisiunii, 21.06, 1.9 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România urmăreau momentele din cadrul degustărilor pe nevăzute de la Chefi la cuțite.
Marți seara se lasă cu lacrimi în platoul Chefi la cuțite. Lacrimi de râs pentru că invitată va fi actrița Anca Dinicu care se va transforma în celebrul personaj Gina Felea. Farfuria care va ajunge în fața chefilor va fi o adevărată poveste, asezonată cu o băutură specială: ness frecat, fără zahăr. Va fi o jurizare cum n-a mai fost alta pentru că Gina are replici și răspunsuri pentru orice întrebare. “Mă doare în partea stângă de cât am râs. N-am mai râs așa tare de nu ştiu când”, a mărturisit chef Bontea.
Degustările pe nevăzute se apropie de final, amuletele sunt tot mai puține, iar scânteia competiției s-a instalat deja între cei trei chefi. Rămâne de văzut cine va reuși în această seară să obțină un nou avantaj în lupta pentru titlul suprem.
Sursa:Kantar Media |
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National |
Perioada 19 octombrie 2020 |