Jurnalul.ro Ştiri Politică Greu de izgonit: Z(g)orro, la capăt de drum

Greu de izgonit: Z(g)orro, la capăt de drum

de Robert Kiss    |   

Săptămâna care începe azi este decisivă pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Valeriu Zgonea este la un vot distanţă de revocarea din funcţie după ce deputaţii au modificat Regulamentul, ultima piedică în calea îndepărtării sale. Cu cât se apropie momentul, în PSD se fac calcule pentru preluarea funcţiei. Prima şansă o are vicepreşedintele Camerei, deputatul PSD Florin Iordache.

Prima şansă pentru a prelua fotoliul lui Zgonea o are Florin Iordache, vice-preşedintele Camerei Deputaţilor. Deşi a fost dat ca o variantă sigură, Victor Ponta are şanse din ce în ce mai mici să ocupe această funcţie. Totul se va tranşa în cadrul unei şedinţe a conducerii PSD, după ce şefia Camerei Deputaţilor va fi vacantă. Cuvântul decisiv îl va avea liderul PSD Liviu Dragnea, care, spun surse din partid, nu ar avea nicio intenţie să îi ofere pe tavă o funcţie atât de importantă lui Victor Ponta. După ce au trecut alegerile locale, iar parlamentarii s-au întors la muncă, deputaţii au modificat Regulamentul, astfel încât preşedintele Camerei să poată fi revocat dacă pierde sprijinul politic al partidului care l-a propus în funcţie. Deputaţii au adoptat modificările la regulamentul Camerei, introducând două noi modalităţi de revocare a preşedintelui acestui for: prin vot sau prin retragerea sprijinului politic, astfel că pentru revocarea lui Zgonea a mai rămas un singur pas. Plenul Camerei Deputaţilor trebuie să ia act de modificările Regulamentului, prin care „calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor încetează înainte de expirarea mandatului în caz de pierdere a sprijinului politic”. Astfel, decizia retragerii sprijinului politic, respectiv a excluderii din partid, se aduce la cunoştinţa Biroului Permanent, în scris, de către liderii grupului care l-au propus şi susţinut în funcţie pe Zgonea, iar Biroul Permanent îl introduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen, unde se adoptă un proiect de hotărâre referitor la vacantarea funcţiei.

 

PNL vrea să îl ajute pe Zgonea

Pentru ca proiectul de hotărâre să fie adoptat şi Zgonea revocat din funcţie este nevoie de votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Cel mai probabil, votul va avea loc miercuri, însă deputaţii PSD au nevoie de o mobilizare exemplară, în contextul în care este foarte posibil ca Zgonea să fie susţinut de parlamentarii PNL. Totodată, social-democraţii se văd din ce în ce mai presaţi, atât de liderul partidului, Liviu Dragnea, care îşi doreşte cu orice preţ capul lui Zgonea, dar şi de timpul scurt rămas până la sfârşitul sesiunii parlamentare. La toate aceste calcule se adaugă şi hemoragia iminentă de parlamentari, în contextul în care un număr important de deputaţi PSD au obţinut un mandat la alegerile locale, lucru care afectează majoritatea parlamentară.

Cotat ca favorit pentru a prelua funcția lui Valeriu Zgonea, fostul premier Victor Ponta pare să fi ieşit din calculele pentru şefia Camerei Deputaților.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, vrea să blocheze cu orice preț ascensiunea lui Victor Ponta și revenirea acestuia în prim-planul partidului

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri