Jurnalul.ro Cultură Muzica Grupa de băieți a lui Ștefan Bănică intră prima în Bootcamp-ul ”X Factor”

Grupa de băieți a lui Ștefan Bănică intră prima în Bootcamp-ul ”X Factor”

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al șaptelea sezon X Factor”. Joi, 23 noiembrie, de la ora 21.15, grupa de băieți intră prima în Bootcamp, alături de mentorul Ștefan Bănică.

Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

”Am fost surprins extrem de plăcut de câțiva concurenți care ies în evidență fără prea mare efort, am fost surprins de numărul mare de concurenți din afara țării, unii dintre ei excelenți, și de disponibilitatea juriului de a se juca mai mult decât în alte ediții”, a mărturisit Ștefan Bănică. Juratul ”X Factor” a încercat să își alcătuiască o grupă de băieți printre care să se afle și următorul mare câștigător, astfel că a analizat concurenții după voce, timbru, carismă, atitudine, dar a urmărit și capacitatea acestora de a transmite emoții.

Iată cine sunt membrii grupei lui Ștefan Bănică:

Radu Mitrea, un tânăr de 23 de ani din București, care a fost rănit în incendiul din Colectiv, în octombrie 2015, a decis să își urmeze pasiunea după ce i s-a oferit o nouă șansă la viață. Deși rănile sale au presupus multe exerciții de recuperare, Radu încearcă să profite cât poate de mult de șansa care i-a fost oferită, așa că își dedică o bună parte din timp muzicii.

Sebastian Hădărean are 19 ani și este absolvent al unui liceu sportiv, a făcut mulți ani judo și handbal, însă cea mai mare pasiune a sa este muzica, iar aceasta îi folosește și pentru a-i vindeca rănile sufletești. Sebastian, care de la vârsta de zece ani locuiește în plasament, are nu mai puțin de 24 de frați prin alianță, însă are o relație apropiată cu toți.   

Aflat la o revenire la ”X Factor”, Viorel Grecu, din Chișinău, a reușit să ajungă pentru a doua oară în Bootcamp. În urmă cu doi ani, Viorel a reușit această performanță însă împreună cu Max Fall, alături de care forma o trupă. Anul acesta, Viorel a ajuns în Bootcamp și își încearcă norocul pe cont propriu.

Tocmai din Italia, Simone Venditti, un tânăr de 20 de ani, a reușit la audiții să îi cucerească pe cei patru jurați cu atitudinea, dar și cu vocea lui deosebită. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams au votat unanim DA, oferindu-i astfel șansa lui Simone de a ajunge în Bootcamp.

Salvatore Pierluca, tânărul de 23 de ani din Italia, care a ajuns în România datorită unui bănuț românesc găsit întâmplător în buzunar, a mărturisit de la început că se simte norocos. Cum semnele l-au îndrumat până aici, italianul îndrăznește să viseze chiar și mai departe. ”Cred că a fost destinul care m-a adus aici. Pentru mine, <X Factor> e o provocare, o ocazie care m-ar putea ajuta să îmi găsesc adevărata meserie, așa că aș vrea să ajung până în finală”, a povestit tânărul, care a mai făcut un pas în drumul său către finală, ajungând în Bootcamp.

Venit din Chișinău, via Londra, unde s-a angajat la un restaurant de 8 luni, Lilian Dobândă i-a vrăjit pe cei patru jurați cu o melodie compusă de el, o alegere care i-a adus aprecierea lui Ștefan Bănică jr. Lilian, care cântă de mai mulți ani, speră că, la un moment dat, va putea deveni un artist în toată puterea cuvântului, iar trecerea sa în etapa următoare i-ar putea oferi această ocazie.

            Ca un duș rece pentru cei patru jurați a fost intrarea în scenă a lui Gabriel Haralambie Lefter, pe care aceștia l-au botezat Roby Roberto, după celebrul personaj din ”Băieți de oraș”. La doar 19 ani, Haralambie i-a ținut în șah pe cei prezenți, care la început nu au reușit să își dea seama dacă acesta este în pielea unui personaj sau nu și chiar au făcut câteva glume la adresa lui. Când a început însă să cânte, Haralambie a trecut de la gospel, la muzică arăbească și apoi românească și a terminat în ropote de aplauze și patru voturi care l-au făcut extrem de fericit. Haralambie are acum o nouă ocazie de a impresiona, în Bootcamp.

Cristian Porcari, un puști de 14 ani din Chișinău, care l-a emoționat peste măsură pe Ștefan Bănică, a ajuns în Bootcamp chiar în echipa desemnată acestuia. ”Semeni la ochi cu fiul meu. Ești frumușel, dar, mai important, ești talentat. Ai cel mai bun timbru pe care l-am auzit la un băiat anul acesta”, l-a lăudat Bănică pe puștiul care se vede încă de acum o vedetă.

Anton Banaghan, tânărul de origine română pentru care ”X Factor” nu a însemnat doar curajul de a urca pe o scenă, ci și de a-și înfrunta tot trecutul, are și el o nouă ocazie de a impresiona jurații și de a-i convinge că merită să ajungă în etapa următoare. Anton, care a fost abandonat de părinții biologici din România, dar și de către cei adoptivi din Irlanda, locuiește acum în Gran Canaria.

Alin Buruiană, nepotul faimoasei actrițe Mariana Buruiană, a moștenit talentul său artistic din familie. Alin, în vârstă de 22 de ani, este acum student la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, secția ”Canto clasic”, însă a trăit mereu apropiat de muzică. Apariția sa extravagantă a fost o surpriză atât pentru jurați, cât și pentru telespectatori, iar Alin a primit ocazia de a trece în etapa următoare.

Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate astfel: joi, 23 noiembrie, grupa lui Ștefan Bănică jr – băieți, iar vineri, 24 noiembrie, grupa Deliei – fete. Săptămâna viitoare, Horia Brenciu intră în scenă vineri, 1 decembrie, cu grupa de peste 24 de ani, iar pe 7 decembrie Carla’s Dreams ne prezintă grupurile de anul acesta.

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams vor alege componența perechilor care vor intra apoi la Dueluri, pe 8 decembrie, de la ora 21.15. Astfel, doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.

 

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei 8 finaliști, se califică în etapa Galelor următorul clasat.

Subiecte în articol: stefan banica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri