Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iaşi; costul total - 500 milioane de euro

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iaşi; costul total - 500 milioane de euro

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iaşi, investiţie al cărui cost total se va ridica la 500,3 milioane de euro, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

"Am aprobat, prin hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iaşi. Un spital care va avea o suprafaţă desfăşurată de 148.885 de metri pătraţi, va avea 850 de paturi şi va avea 19 săli de operaţii. Paşii următori, după această aprobare a indicatorilor tehnico-economici, sunt depunerea cererii de finanţare la Bruxelles, pregătirea şi derularea licitaţiilor pentru proiectare şi execuţia contractelor, apoi demararea efectivă a construirii spitalului. Durata de realizare a investiţiei, conform studiului de fezabilitate întocmit de către consultanţii Băncii Europene de Investiţii, este de 84 de luni, durata efectivă de construcţie 48 de luni", a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul Sănătăţii a precizat că unitatea sanitară de la Iaşi va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt şi va fi organizată, în premieră, pe centre de servicii.

"De exemplu, Centrul de cap şi gât, Centrul de chirurgie toracică, Centrul de chirurgie abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă şi copil şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Acest spital regional de urgenţă va fi dotat şi cu heliport", a spus Pintea.

Ea a vorbit şi despre finanţarea spitalului regional de la Iaşi.

"Costul spitalului regional Iaşi este de 500 de milioane de euro, 500,3 milioane de euro. Guvernul României are, în acest moment, la dispoziţie 150 de milioane de euro. Am propus în decembrie 2018 realizarea acestor spitale (spitalele regionale de la Craiova, Cluj şi Iaşi - n.r.) în două etape. În prima etapă - finanţarea să fie asigurată prin fonduri din Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, iar pentru a doua etapă de construcţie efectivă să accesăm fondurile 2020 - 2027, tocmai pentru că aceste costuri estimate de către consultanţii Băncii Europene de Investiţii sunt de aproximativ 500 de milioane de euro pe spital, 1,5 miliarde ar fi costul pentru cele trei spitale. În acest moment avem 150 de milioane de euro la dispoziţie pe care le putem folosi pentru un spital sau pentru trei. (...) Săptămâna trecută am avut o videoconferinţă cu reprezentanţii Comisiei Europene care au reiterat încă o dată faptul că în acest exerciţiu de finanţare această sumă nu poate fi suplimentată, deşi am auzit în spaţiul public numeroase voci cum că ministrul Sănătăţii are la dispoziţie în fiecare an 250 de milioane de euro pentru construcţia de spitale. Total greşit", a explicat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai spitalului din Iaşi înseamnă "cale liberă pentru depunerea cererii de finanţare la Bruxelles".

Legat de spitalele regionale de la Cluj şi Craiova, ea a precizat că pe data de 28 mai, la Cluj-Napoca, va fi o dezbatere publică privind acordul de mediu. "Urmează ca în două săptămâni să primim în sfârşit acel acord de mediu pentru construcţia spitalului regional de aici, ca mai apoi să putem aproba şi indicatorii tehnico-economici în comisia interministerială. Şi pentru spitalul de la Craiova obţinerea acordului de mediu se va face în cursul lunii iulie", a mai spus Pintea.

"Anunţam la sfârşitul anului trecut că Ministerul Sănătăţii a accesat prin Programul Operaţional Regional aproximativ 186 de milioane de euro, bani care au intrat în conturile bugetului de stat prin proiecte retrospective, adică investiţiile făcute de spitale în perioada 2014 - 2018. Aceste finanţări vor continua pentru că am făcut cerere de finanţare şi pentru lucrări în continuare, denumite proiecte alternative. Deci, cei care ar fi dorit să atragă fonduri europene ar fi putut să depună cereri de finanţare în 2014, în 2015, în 2016, am depus noi în 2018 şi am adus aceşti bani. De asemenea, s-au mai încasat tot pe proiecte retrospective banii cheltuiţi pe programul HIV/SIDA, 2014 - 2028, aproximativ 250 de milioane de euro, bani intraţi în conturi. Deci, atunci când vorbim despre absorbţie aş dori să vorbim şi despre aceste lucruri care sunt nişte realităţi", a subliniat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a anunţat în acelaşi context că vor continua investiţiile şi în spitalele mici, ca spitale de suport pentru spitalele judeţene, şi s-a declarat plăcut surprinsă de ceea ce a constatat în urma unor vizite efectuate la mai multe spitalele din ţară, precum cele din Săcele şi Horezu.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri