Toţi cei patru prefecţi au fost subprefecţi în Guvernul Tăriceanu, fiind ulterior trecuţi pe posturi de inspector guvernamental de Guvernul Ponta.
Astfel, conform unor surse oficiale, la Bacău a fost instalat în postul de prefect Ioan Ghica (până în prezent inspector guvernamental şi subprefect de Neamţ până în 2009, în Guvernul Tăriceanu), iar în Constanţa a fost instalat la conducerea prefecturii Adrian Viorel Nicolaescu (de asemenea inspector guvernamental până la această dată şi fost subprefect în Constanţa tot în Guvernul Tăriceanu).
În judeţul Neamţ a fost numit ca prefect Niculina Dobrilă, fost subprefect în Guvernul Tăriceanu şi actual inspector guvernamental, iar la Sălaj a fost numit prefect Marin Niţu, de asemenea subprefect în Guvernul Tăriceanu şi actual inspector guvernamental.
Din postul de subprefect au fost eliberaţi Elena Coşman (Botoşani) şi Vasile-Liviu Andrei (Bucureşti).
În urmă cu două săptămâni, Executivul a schimbat alţi 9 prefecţi şi a numit un nou prefect şi în judeţul Iaşi, pe un post vacant.
După schimbarea celor 9 prefecţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că această schimbare ar putea crea Executivului Cioloş "nişte probleme", urmare a informaţiilor care relevă că o parte dintre aceştia ar fi fost membri ai PNL.
La rândul său, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat că formaţiunea a solicitat, printr-o adresă transmisă conducerii Camerei Deputaţilor, ca premierul Dacian Cioloş să prezinte în Parlament criteriile care au dus la numirea noilor prefecţi.