Procurorii primesc o nouă lovitură din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. De această dată nu este vorba despre un eșec pe care Parchetul îl înregistrează într-un dosar penal de răsunet instrumentat, ci într-o cauză civilă. Judecătorii Instanței Supreme au respins un recurs în interesul legii înaintat de procurorul general al României, Augustin Lazăr, referitor la interpretarea unor articole din Legea privind contenciosul administrativ și din Codul de Procedură Civilă, prin care Parchetul General dorea ca o hotărâre definitivă care suspendă executarea unui act administrativ să poată fi atacată. Recursul lui Lazăr a fost declarat inadmisibil.
În timpul scandalului privind Ordonanța 13, când între Guvernul României și DNA, respectiv Parchetul General, a izbucnit un adevărat război, procurorul general Augustin Lazăr a inițiat un recurs în interesul legii, prin care a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate că dispozițiile privind codul administrativ care fac obiectul unei hotărâri judecătorești rămase definitive, prin care s-a dispus suspendarea unui act administrativ, este opozabilă „erga omnes”. Adică, să poată fi atacată de toate părțile implicate fără excepție.
Pe procurori îi supără suspendarea executării unui act administrativ
Mai exact, Augustin Lazăr a cerut, în recursul în interesul legii înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 20 aprilie 2017, să interpreteze aplicarea dispozițiilor articolelor 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 actualizată, referitoare la contenciosul administrativ, respectiv a articolului 435 din Codul de Procedură Civilă, care vizează ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ (hotărâre de Guvern, ordin de ministru, ordin al conducătorului unei instituții, hotărâre de consiliu etc.) și a efectelor acelei soluții față de părțile litigiului, precum și față de terți.
În esență, la articolul 14 din Legea nr. 554/2004, vizând suspendarea unui act administrativ, se prevede faptul că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. Mai mult, atunci când cauza este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare. Conform legii, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept și are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
La articolul 15, aceeași lege arată că suspendarea executării actului administrativ unilaterală poate fi solicitată de reclamant și prin cerere adresată instanţei, pentru anularea, în tot sau în parte, a normei atacate. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Și în acest caz, hotărârea este executorie de drept, iar introducerea recursului nu suspendă executarea.
Recursul, considerat de instanță ca fiind inadmisibil
Ei, bine, procurorul general Augustin Lazăr dorea, prin recursul în interesul legii pe care l-a înaintat instanței, să se interpreteze aceste două articole în sensul prevederilor articolului 435 Codul de Procedură Civilă, care arată că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora și că hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrarie.
În data de 2 octombrie, completul special învestit cu soluționarea cererii lui Augustin Lazăr a decis să respingă, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolelor 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale articolului 435 Cod Procedură Civilă vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ și a efectelor acelei soluţii față de părțile litigiului și față de terți.
Parchetul General a formulat, în 2017, 26 de recursuri în interesul legii
Potrivit informațiilor oficiale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, numai anul acesta, nu mai puţin de șapte recursuri în interesul legii, în materie penală, și nu mai puțin de 19 recursuri în interesul legii în materie civilă. Dintre acestea din urmă, 9 recursuri au fost admise de către instanțele de judecată, unul a fost respins (cel referitor la suspendarea executării unui act administrativ cu caracter normativ), iar alte patru cauze se află pe rolul instanțelor de judecată.
De asemenea, din cele șapte recursuri în interesul legii în materie penală înaintate, anul acesta, de Parchetul General, două au fost admise, unul a fost respins, iar alte patru cauze se află în procedură de judecată la Instanța Supremă.
Recursul în interesul legii în materie penală înaintat de Parchetul General respins de instanță datează din data de 3 aprilie 2017 și viza interpretarea și aplicarea aricolului 147, raportat la articolul 145 din vechiul Cod Penal, în sensul ca instanța să stabilească dacă funcționarul bancar angajat într-o societate bancară pe acțiuni, acțiuni care să aparțină în proporție de 100 la sută statului român, se încadrează sau nu în categoria funcționarilor publici. Aici, Parchetul General viza în mod expres funcționarii bancari ai CEC Bank SA.
S-a rupt „lanțul de iubire” dintre Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul în interesul legii formulat de Augustin Lazăr, în luna aprilie, a fost respins ca inadmisibil de judecătorii ÎCCJ.