Jurnalul.ro Special Distrugem asfaltul sau provocăm accidente rutiere? Șoferii de TIR au interdicții, dar nu au unde să parcheze pe caniculă

Distrugem asfaltul sau provocăm accidente rutiere? Șoferii de TIR au interdicții, dar nu au unde să parcheze pe caniculă

de Diana Scarlat    |   

Unele județe au restricționat circulația camioanelor pe timp de caniculă. Scopul ar fi să salveze asfaltul, pentru că o mașină de mare tonaj afectează drumurile, atunci când temperaturile cresc peste 30 de grade Celsius.

Problema pe care au creat-o autoritățile este a șoferilor care nu au unde să oprească, pentru a aștepta să treacă perioada caniculară, neavând suficiente parcări. Mulți șoferi de TIR se plâng de imposibilitatea de a respecta aceste restricții, pentru că nu le afectează doar orarul de condus și termenii de livrare sau de încărcare pentru mărfurile pe care le transportă, ci le pune chiar viața în pericol, pentru că sunt nevoiți să conducă noaptea, fără să se poată odihni în timpul zilei. Autoritățile din România nu iau în calcul acest pericol, expunând toată populația la riscul crescut de accidente pe drumurile publice, în lipsa unor măsuri care puteau fi gestionate corect. Cei mai afectați sunt șoferii care transportă mărfuri tranzitând România și conduc mii de kilometri, fără a mai avea timp și condiții decente pentru somn, avertizează o organizație a transportatorilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat pe 28 iunie impunerea unor restricții de circulație cauzate de caniculă (cod roșu), în 35 de județe, care au fost aplicate începând de luni, 29 iunie, fiind valabile și pentru marți, în intervalul orar 12:00-20:00. Șoferii de camion au fost obligați să tragă pe dreapta, dacă au masa totală maximă peste 7,5 tone, pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele. 

Județele cu restricții sunt Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov. 

„Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, a anunțat CNAIR. 

Conform Codului rutier (OG nr. 43/1997), administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturilor funerare; transporturilor poștale; transporturilor de echipamente de prim ajutor; transporturilor pentru distribuire de carburanți; transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată; transporturilor pentru tractări vehicule avariate; transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare; transporturilor produse provenite din exploatări agricole; transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale; transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR).

 

Crește riscul de accidente, din cauza oboselii șoferilor

Transportatorii din COTAR (Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România) le cer soluții concrete autorităților, pentru a nu pune în pericol viețile șoferilor de camion și pe ale celorlalți participanți la traficul rutier, având în vedere faptul că temperaturile foarte ridicate îi afectează și pe acești șoferi, iar faptul că nu au locuri în parcări special amenajate pentru astfel de situații le afectează grav programul de somn. Parctic, vor fi obligați să conducă noaptea, dar nu li se asigură nici condiții optime pentru odihnă.

„Numai în România sunt opriți șoferii de camion, pe timp de caniculă. Cine a dat aceste dispoziții nici măcar nu s-a gândit că un șofer de TIR nu are cum să stea opt ore cu motorul pornit, pentru a se putea odihni, cu aer condiționat, iar fără aer condiționat în camion, pe vremea aceasta, nedormiți și obligați să conducă doar pe timp de noapte, pot ajunge la accidente grave de circulație. Nu văd logica acestei decizii: îi tragi pe dreapta, fără loc de parcare, îi ții opt ore în căldură, apoi îi lași să plece la drum mai obosiți și grăbiți să livreze sau să încarce, pentru că firmele acestea de transport trebuie să respecte și niște contracte, iar șoferii se vor grăbi să recupereze timpul pierdut din cauza restricțiilor neprevăzute. Ce facem cu siguranța circulației pe drumurile publice? Din perspectiva aceasta, nu asfaltul e cel care contează mai mult, ci viețile oamenilor. Pentru a se evita accidentele, șoferii de camion ar trebui să fie lăsați să conducă, nu să fie transformați în pericole pe drumurile publice, din cauza autorităților române”, a explicat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, pentru Jurnalul.

 

Statul ar putea plăti pagubele companiilor

Pe drumurile cu restricții de caniculă circulă zilnic mii de camioane cu masa mai mare de 7,5 tone, inclusiv cele care tranzitează România, transportând mărfuri între două sau mai multe țări. Astfel, mulți șoferi ajung în zonele vizate de CNAIR după sute sau mii de kilometri parcurși pentru un singur transport, fiind deja foarte obosiți, chiar dacă își respectă programul de odihnă. Având situația de disconfort termic, la care se adaugă stresul și oboseala, nu mai poate garanta nimeni pentru siguranța lor sau a celor din jur. Transportatorii spun că o astfel de măsură poate fi aplicată doar dacă s-ar crea mai întâi cadrul adecvat pentru a li se asigura șoferilor locuri de parcare speciale și posibilitatea de a dormi în cele opt ore de pauză obligatorie, în condiții decente.

În plus, companiile de transport din România, dar și cele din alte țări pot cere daune CNAIR pentru aplicarea acestor restricții fără asigurarea cadrului necesar pentru șoferi. Statul român poate fi dat în judecată și pentru întârzierile la încărcare și descărcare față de termenii contractuali, în cazul transporturilor internaționale. De asemenea, în cazul în care marfa se deteriorează, este posibil ca firmele de asigurări să refuze plata pagubelor, fiind o situație neprevăzută.  

Subiecte în articol: asfalt accidente rutiere soferi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri