Președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook o fotografie în care el şi soţia sa, Carmen, apar alături de Melania şi Donald Trump la recepția oferită de către președintele SUA în onoarea șefilor de delegații participanți la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU de la New York. „Alături de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la recepţia oferită în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la Adunarea Generală a ONU”, a scris şeful statului în descrierea fotografiei. Imaginea a strâns peste 30.000 de like-uri şi 1.200 de share-uri pe reţeaua de socializare. Întâlnirea de la New York a fost a patra între Klaus Iohannis şi Donald Trump din acest an.
Prima a fost una informală şi a avut loc la începutul lunii iunie, la Bruxelles, cu ocazia reuniunii şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO. Ce de-a doua întrevedere a avut loc, tot în luna iunie, când președintele României a efectuat o vizită oficială la Casa Albă, susţinând o conferinţă de presă comună cu liderul american. La acea vreme, Trump a postat pe Facebook o fotografie din Biroul Oval, alături de mesajul: „Mare onoare să-l primesc astăzi la Casa Albă pe președintele Klaus Iohannis”. O nouă întâlnire Iohannis-Trump a avut loc în luna iulie, când președintele României a participat la Summitul „Inițiativei celor Trei Mări” organizat la Varșovia, unde a fost prezent, în calitate de invitat special, și președintele Statelor Unite ale Americii.